10 citate faimoase din Maica Tereza. „Una dintre cele mai grave boli pe lumea asta este să nu însemni nimic pentru nimeni”

10 citate faimoase din Maica Tereza. „Una dintre cele mai grave boli pe lumea asta este să nu însemni nimic pentru nimeni”

Maica Tereza și-a dedicat viața ajutându-i pe nevoiașii din întreaga lume. De asemenea, aceasta a devenit un exemplu pentru multe femei și un simbol al carității. Maica Tereza a înființat în Calcutta, India, acolo unde a petrecut mai mulți ani, fundaţia Misionarii Carităţii, care a avut ca misiune ajutorarea celor mai săraci oameni. Ea s-a născut în anul 1910 și a decedat în 1997, însă vorbele sale calde și pline de înțeles sunt nemuritoare și aduc liniște în sufletele oamenilor.

Maica Tereza a fost distinsă cu Premiul Nobel pentru Pace

Maica Tereza s-a născut în anul 1910, la Skopje, capitala Macedoniei de azi. Mama sa, Drana, era albaneză, iar unele surse susţin că tatăl său, Nikolle, era aromân. Aşadar, Maica Tereza ar fi avut origini româneşti.

Doar opt ani avea aceasta atunci când şi-a pierdut tatăl. A fost crescută de mama ei, în religia catolică, şi încă de la vârsta de 12 ani se simţea atrasă de religie. Era fascinată şi de poveştile misionarilor, aşa că nu i-a fost greu să-şi hotărască drumul în viaţă.

A plecat de acasă la 18 ani şi nu s-a mai întors niciodată, nici nu s-a mai întâlnit cu familia sa, potrivit presei de la Vatican.

Supranumită un „fenomen al altruismului”, Maica Tereza a fost distinsă, în 1979, cu Premiul Nobel pentru Pace. A fost răsplătită pentru o viață închinată semenilor din lumea întreagă. Atunci, Maica Tereza a făcut de două ori istorie şi a refuzat masa de gală, spunând că decât să facă acea recepție, mai bine hrănește 2.000 de săraci. Astfel că, s-a făcut prânz creștin.

Maica Tereza a îngrijit copii şi i-a alinat pe cei suferinzi, a deschis o școală în aer liber și o casă pentru cei fără adăpost. Dar a convins şi autoritățile din întreaga lume să facă donații pentru această cauză.

Se spune că, într-o zi, un ziarist, văzând-o cum spăla un bolnav cu răni grave, i-ar fi spus că el nu ar face așa ceva nici pentru un milion de dolari”. ”Pentru un milion de dolari nu, însă din iubire față de Hristos, da, și cu bucurie”, a fost răspunsul Maicii Tereza.

Maica Tereza a fost beatificată în 2003 de marele său susţinător, Papa Ioan Paul al II-lea, iar la 15 martie 2016 s-a anunțat data canonizării ei: 4 septembrie 2016

10 citate celebre din Maica Tereza

Vorbele de înțeles ale Maicii Tereza sunt nemuritoare, calde și pline de înțeles. Chiar dacă nu mai este printre noi, cuvintele ei dăinuie în sufletele oamenilor.

Iată 10 citate faimoase care au aparținut Maicii Tereza.

  1. „Trec o singură dată prin viață. Tocmai de aceea, orice lucru bun pe care îl pot face trebuie să-l fac acum… pentru că nu voi mai trece din nou pe aici”
  2. „Dincolo de orice reuşită e o altă încercare. Cât timp trăieşti, simte-te viu. Dacă ţi-e dor de ce făceai înainte, fă-o din nou. Nu te pierde printre fotografii îngălbenite de timp… mergi mai departe când toţi se aşteaptă să renunţi. Nu lăsa să se tocească tăria pe care o ai în tine. Fă în aşa fel încât, în loc de milă, să impui respect. Când nu mai poţi să alergi, ia-o la trap. Când nu poţi nici asta, ia-o la pas. Când nu poţi să mergi, ia bastonul. Însă nu te opri niciodată”
  3. „La Dumnezeu nu se intră decât pe uşa pe care scrie „dragoste”.”
  4. „Este foamete pe pământ, nu pentru că ar lipsi pâinea, ci fiindcă nu reuşim să-i săturăm pe cei bogaţi”
  5. „Dacă nu poţi să hrăneşti o sută de oameni, atunci hrăneşte unul singur”
  6. „Una dintre cele mai grave boli pe lumea asta este să nu însemni nimic pentru nimeni”
  7. „Cu cât avem mai puţin, cu atât dăm mai mult. Pare absurd, dar aceasta este logica dragostei”
  8. „Ce poţi să faci pentru a aduce pacea în lume? Du-te acasă şi iubeşte-ţi familia!”
  9. „Unii oameni apar în viața ta ca o binecuvântare. Alții, ca o lecție”
  10. „Vorbele bune pot fi scurte şi repede rostite, dar ecoul lor este nesfârşit”.
Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
15:38 - Drulă: Cerem Guvernului Ciolacu să aducă bugetul în Parlament. Deocamdată, cifrele arată rău, de aceea discuțiile pe reforme și pe investiții merg prost
15:36 - Greșeala pe care a făcut-o un pensionar. Așa a pierdut sute de lei, la pensie, la Mica Recalculare. Ce document trebuie completat, de fapt (FOTO)
15:15 - Mircea Lucescu, după ce a văzut grupa României din preliminariile CM 2026: Nu e ușor. Calificarea se joacă cu mult entuziasm și sper să ajungem la Mondial
15:15 - Horațiu Potra, mercenarul apropiat de Călin Georgescu, lăsat liber. A scăpat de controlul judiciar. Decizia nu mai poate fi contestată
15:01 - Un tânăr din Vaslui a făcut accident în același loc în care mama lui a murit. Vedea fantoma ei
14:52 - Mai mulți influenceri de pe TikTok, care l-au promovat pe Călin Georgescu, audiați. Cine sunt aceștia? Totodată, se fac percheziții la firma prin care ar fi fost plătiți
14:48 - Câștigătoarea MasterChef, despre lupta cu cancerul: „Am avut prieteni care au murit ca niște câini în România. Eu, în Spania, am stat ca la hotel. Asta-i țara, nu știu dacă va avansa” / Cum i-a spus Georgiana Ene mamei sale că e bolnavă
14:38 - Drone neidentificate, deasupra bazei aeriene a SUA din Germania. Detalii din raportul autorităților de securitate
14:35 - Vrei o casă plină de stil? Alege stickere, tablouri canvas și alte produse personalizate oferite de Decostick
14:25 - Un curier a fost bătut de doi indivizi, în Cluj-Napoca. Totul s-a petrecut sub privile trecătorilor