Acuzații grave la adresa unei pisici: „Soția mea a rămas însărcinată din cauza ei!”

Publicat: 21 07. 2020, 11:34
Foto: Pixabay.com

Liniștea din sânul unei familii s-a sfârșit din cauza unei pisici.Mai precis, capul familiei o acuză pefelinăde sarcina neplănuită a partenerei sale de viață. Cuplul, care are deja un copil, plănuia să mai aștepte doi ani până să se gândească la un nou urmaș, din cauza dificultăților cu care s-a confruntat mama la prima sarcină.

Doar că pisica familiei a avut alte planuri. „Soția mea a început să ia anticoncepționale imediat după naștere, ca să nu fie surprize, dar pastilele o făceau să se simtă foarte rău și voia să slăbească, așa că a încetat să le mai ia. Ne-am gândit că prezervativele vor fi suficiente, dar aici a intervenit pisica noastră!”, a povestit bărbatul, potrivit Mirror.

Acesta mai spune că de când a fost adoptat, animalul a făcut un adevărat dezastru în toată casa, niciun loc nu a rămas neexploatat.„În primele luni după ce am adoptat-o, mă trezeam dimineaţa şi toate dulapurile din bucătărie erau deschise”, a spus bărbatul.

Cum partenera sa a început să aibă grețuri matinale, a decis să își facă un test de sarcină, care a ieșit pozitiv. Neînțelegând cum a fost posibil așa ceva, bărbatul a decis să verifice prezervativele. Atunci a înțeles cumplitul adevăr.„Dintr-o dată m-a izbit… M-am dus la sertar şi toate prezervativele aveau urme de gheruţe şi de dinţi pe ele”, a mai spus omul.

Făcând haz de necaz și acceptând situația, bărbatul a glumit susținând: „Abia aştept să îi explic fiului sau fiicei mele că îi datorează existenţa pisicii”.