Adrian Câciu, după demisia lui Heiuș de la conducerea ANAF: „Nicoleta Cârciumaru, noul șef al ANAF”
Ministerul Finanțelor, Adrian Câciu, a anunțat, după demisia șefului ANAF Lucian Heiuș, că Nicoleta Cârciumaru a fost propusă pentru a prelua conducerea ANAF și că a mai propus și schimbarea șefului Autorității Naționale a Vămilor, deoarece este necesară eficientizarea colectării taxelor și recuperarea întârzierilor pentru consolidarea bugetară.
Este necesar un sistem de colectare eficient
Nicolae Ciucă a anunțat, marți, că l-a demis pe șeful Autorității Naționale a Vămilor, și că a luat act de demiisile șefilor ANAF și Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale. Acesta a subliniat importanța unui sistem de colectare mai eficient, prin care bugetul să aibă resursele necesare politicilor publice așteptate de cetățeni, conform News.ro.
„Astăzi s-au luat deciziile necesare pentru ca lucrurile să intre în normalitate. Am propus Prim-ministrului numirea în funcţia de preşedinte interimar al ANAF a doamnei Nicoleta Cîrciumaru şi încetarea mandatului preşedintelui AVR, alături de numirea unui nou preşedinte. Ce trebuie ştiut? Pentru primele 5 luni ale anului 2023, contribuabilii au declarat impozite şi taxe în valoare de 159,3 miliarde lei, în contextul în care programarea bugetară estima încasări de doar 156,9 miliarde lei. Aşadar, contribuabilii români au declarat că au de plată cu 2,4 miliarde lei mai mult decât am estimat în programare. Sumele încasate efectiv de ANAF au fost însă cu 8,9 miliarde lei mai mici faţă de program şi cu 11,3 miliarde lei mai mici faţă de ce s-a declarat. Aceşti bani erau şi sunt imperios necesari României, nu numai pentru procesul de consolidare bugetară, dar mai ales pentru a asigura resursele necesare realizării investiţiilor şi acordării stimulentelor economice şi sociale angajate prin buget şi, în egală măsură, pentru a găsi soluţii suplimentare în vederea compensării erodării puterii de cumpărare suferite de cetăţenii şi companiile româneşti”, afirmă Câciu, conform unui comunicat al Ministerului Finanţelor.
Instituțiile care au nevoie de o activitate dinamică
Încă din luna aprilie, Câciu a afirmat că cel puțin trei instituții trebuie să își dinamizeze activitatea, ci anume ANAF, Vama și Oficiul de Combatere a Spălării Banilor.
„Eficienţa sistemului de colectare trebuie să crească pentru că oamenii aşteaptă de la noi resursele necesare implementării unor politici publice care să contribuie la creşterea calităţii vieţii lor. În acest context, îi urez succes noului preşedinte al ANAF care are misiunea de a recupera întârzierile şi de a asigura o colectare eficientă, însoţită de măsuri concrete de combatere a evaziunii fiscale şi a fraudei”, încheie Câciu.
În plus, Ministrul Finanțelor salută deciziile și declarațiile lui Nicolae Ciucă de marți.