Adrian Năstase, pe blog: Coabitarea politică poate fi un dat obiectiv, rezultat din decizia alegătorilor
Fostul premier Adrian Năstase a publicat, miercuri, pe blogul personal, o părere personală despre ceea ce înseamnă coabitarea politică. Într-o postare cu acest nume, el scrie: „Zilele acestea, discutând despre numirea şefilor parchetelor, trebuie să examinăm, din nou, inevitabil relaţia dintre executiv şi legislativ dar şi pe cea din interiorul executivului, între preşedinte şi premier”.
„În condiţiile separaţiei puterilor, atunci când preşedintele şi majoritatea parlamentară au culori diferite (iar premierul este susţinut de această majoritate) se “instituie” o formă de coabitare instituţională. Unii nu-şi dau seama de lucrul ăsta. Alţii nu vor să-l vadă”, mai scrie Adrian Năstase.
Totodată, el face și o prezentare a coabitărilor politice din Franța, realizate de-a lungul timpului.
„Și noi trebuie să pornim de la faptul că, în anumite perioade, coabitarea poate fi un dat obiectiv, rezultat din decizia, directă sau indirectă, a alegătorilor. Ceea ce ne învaţă “lecţia” franceză este că, în cazul coabitării, elementul esenţial nu este eventuala simpatie sau antipatie între cei doi şefi ai executivului, ci felul în care este gestionată, instituţional, o anumită situaţie obiectivă, rezultată din alegeri şi poate ce fel de “diviziune a muncii” va exista între preşedinte şi premier. Există însă un paradox, pe care trebuie să-l învăţăm “consensul favorizează coabitarea iar coabitarea favorizează consensul” sau aşa ar trebui să fie”, susține fostul premier.