Adrian Vasilescu, despre dosarul fraudelor bancare: Banii depunătorilor sunt în siguranță

Publicat: 02 11. 2012, 10:29
Foto: manager.ro

Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului BNR, consideră că ancheta privind dosarul fraudelor bancare nu va afecta din temelii sistemul bancar românesc. Acesta îî asigură pe clienți că nu au motive de îngrijorare, banii lor fiind în siguranță.

Vasilescu a precizat că procurorii DIICOT au fost sesizați chiar de către reprezentanți ai bancilor implicate în dosar.

„BCR a descoperit fraude sau presupuse fraude şi s-au făcut informări către organele de drept. Sigur că în acest sistem se pot strecura fisuri, cum s-au strecurat. Nu e vorba de o zguduire în sistemul bancar, nu e niciun cutremur în sistemul bancar. Aici nu e vorba de banii depunătorilor, ăia sunt în deplină siguranţă, niciun depunător din sistemul bancar, nici din băncile nominalizate în această poveste, nu îşi vede depozitul lui în vreun pericol”, a explicat consilierul guvernatorului BNR.

Adrian Vasilescu a declarat că în interiorul BRD existau suspiciuni privind frauda.

„A venit şi un audit de la Paris la BRD. S-au făcut verificări. Băncile au sesizat organele de drept. Înseamnă că sistemul funcţionează, nu a venit cineva din lună sau de afară să descopere ceva în sistemul bancar. Din sistemul bancar a pornit sesizarea”, a spus Vasilescu la Realitatea TV.

Adrian Vasilescu nu  a dorit să comenteze informațiile potrivit cărora Banca Națională ar fi fost informată dinainte de acțiunea procurorilor.

Procurorii DIICOT au efectuat joi dimineață un număr de 50 de percheziţii la sediile unor societăți comerciale din municipiul Bucureşti şi judeţele Ilfov, Călăraşi şi Giurgiu, precum și la domiciliul unor persoane cu funcții ministeriale, suspectate că fac parte dintr-un grup infracţional organizat, specializat în săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave şi spălarea banilor. Printre băncile afectate sunt BCR, BRD și CEC. (Detalii AICI)