Ministrul Transporturilor a confirmat: Guvernul va finanţa construcţia unui aeroport în apropierea orașului Galaţi (VIDEO)
Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a efectuat, duminică, o vizită de lucru în Galați, prilej cu care a mers să vadă amplasamentul propus pentru construirea unui aeroport la Galaţi.
Viitorul aeroport internaţional al Galaţiului ar urma să fie construit pe un teren de 150 de hectare, situat la limita dintre comunele Braniştea, Smârdan şi Schela.
Amplasamentul a fost dezvăluit, duminică, de preşedintele Consiliului Judeţean, Costel Fotea, care i-a argumentat ministrului Transporturilor, Răzvan Cuc, necesitatea şi oportunitatea unei asemenea investiţii.
În acest context, ministrul Cuc a declarat că oportunitatea şi necesitatea sunt dovedite de cifrele studiilor realizate de Consiliul Judeţean şi a promis că aeroportul va fi finanţat din Fonduri de Dezvoltare şi Investiţii, scrie viata-libera.ro.
Ministrul Transporturilor a confirmat: Guvernul va finanţa construcţia unui aeroport în apropierea orașului Galaţi (VIDEO)