Un deputat USR va depune cerere pentru încetarea mandatelor celor 4 judecători care au boicotat ședințele privind legea pensiilor speciale. Ce a transmis Dimitriu
Scandalul legat de decizia CCR privind pensiile speciale ia amploare. Deputatul USR, Alexandru Dimitriu, anunță că va depune cerere pentru încetarea mandatelor celor patru judecători CCR care, spune el, boicotează deliberările și blochează adoptarea unei hotărâri pe proiectul de eliminare a pensiilor speciale.
Ce a transmis Alexandru Dimitriu
„Conform legii nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, mandatul unui judecător al CCR poate înceta în cazul încălcării grave a obligației de a-și exprima votul afirmativ sau negativ, abținerea nefiind permisă (art. 64 lit. c si art 67 alin. (1) lit. c)”, spune deputatul Dimitriu, potrivit G4Media.
Ce spune legea despre obligațiile judecătorilor CCR
Legea Curții Constituționale este clară. Articolul 64 precizează că judecătorii au obligația de a-și exprima votul, fără a se putea abține:
„În adoptarea actelor Curţii Constituţionale [judecătorii sunt obligați – nr] să-şi exprime votul afirmativ sau negativ, abţinerea de la vot nefiind permisă.”
De asemenea, articolul 67 stabilește situațiile în care poate înceta mandatul:
un mandat încetează „în caz de încălcare a prevederilor art.16 alin.(3) sau ale art.40 alin.(3) din Constituţie, republicată sau pentru încălcarea gravă a obligaţiilor prevăzute la art.64”.
Tot legea spune că încetarea mandatului „se hotărăşte în plen, cu votul majorităţii judecătorilor Curţii”, ceea ce înseamnă că ar fi suficienți cinci judecători pentru a decide soarta celorlalți patru.
Poate fi interpretată absența drept abținere? Ce spune șefa CCR
Întrebarea esențială este dacă refuzul de a participa la deliberări echivalează cu o abținere ilegală. Președinta CCR, Simina Tănăsescu, a lăsat să se înțeleagă faptul că judecătorii numiți de PSD care au părăsit duminică ședința nu ar fi depus cerere oficială de întrerupere a deliberărilor, așa cum prevede legea CCR.
Aceasta a subliniat că deliberările nu s-au încheiat și vor continua până la următorul termen, stabilit pentru 16 ianuarie.
Cei patru judecători ai Curții Constituționale care au boicotat ședința au transmis, luni, un comunicat comun, prin care explică faptul că blocajul creat în jurul dosarului privind pensiile de serviciu ale magistraților nu reprezintă o simplă situație tehnică, ci este consecința directă a nerespectării legii de către conducerea Curții.
AICI puteți citi explicația celor 4 judecători care au boicotat ședința CCR.