Alina Gorghiu: Nu cred că premierul trebuie să accepte șantajul celor din USR PLUS. Nu cred că Dan Barna și Dacian Cioloș vor distruge coaliție doar pentru un om

Publicat: 03 09. 2021, 10:01
Foto: Alina Gorghiu / Facebook

România nu are nevoie de o criză politică, a declarat Alina Gorghiu, vicepreședinta PNL, care susține că liberalii și premierul Florin Cîțu au toată deschiderea față de USR PLUS. Senatoarea s-a arătat de părere că Dan Barna și Dacian Cioloș nu vor distruge coaliție pentru un singur om.

Alina Gorghiu (PNL) acuză USR PLUS de „discurs dublu”

„E un discurs dublu pe care mi-e greu să-l înțeleg. Nu cred că premierul trebuie să accepte șantajul celor din USR PLUS. (…) Ei spun practic celor care i-au votat, in felul următor: dacă PNL nu acceptă un om, mergem mai departe cu PSD. PNL nu intră în acest joc. Argumentele noastre țin de responsabilitate și programul de guvernare”, a afirmat Alina Gorghiu, la Digi 24, potrivit G4Media.ro.

PNL are toată deschiderea pentru eventuale negocieri, spune Alina Gorghiu.

„Vedem toată deschiderea din partea PNL și al premierului față de USR PLUS. Nu cred că Dan Barna și Dacian Cioloș vor distruge coaliția doar pentru un om”, a adăugat liberala, spunând totodată că este nevoie de planul național „Anghel Saligny” deoarece „de 30 de ani suntem într-un deficit major în programele acestea de investiții”.

Prin semnarea moțiunii de cenzură, a adăugat Alina Gorghiu, conducerea USR PLUS „își închide foarte multe uși”.

„Eu cred că USR, atunci când votează o moțiune cu AUR și PSD, o moțiune împotriva unui guvern din care și ei fac parte, își închid foarte multe uși”, a mai spus vicepreședinta PNL.