Altitudinea vârfului Mont Blanc, revizuită la 4.810 metri, mai mică decât la măsurătorile din 2011

Publicat: 11 10. 2013, 12:51
Specialiștii francezi de la Institutul național de informații geografice și forestiere au revizuit altitudinea vârfului Mont Blanc, cel mai înalt vârf din Europa de vest, la 4.810 metri, cu 42 centimetri mai...

Specialiștii francezi de la Institutul național de informații geografice și forestiere au revizuit altitudinea vârfului Mont Blanc, cel mai înalt vârf din Europa de vest, la 4.810 metri, cu 42 centimetri mai puțin decât la măsurătorile din 2011.

Pe 14 septembrie, specialiştii francezi spuneau că muntele are o înălţime de 4.810,06 metri, după o expediţie efectuată pe cel mai înalt vârf al Alpilor. Însă, după încheierea măsurătorilor, institutul a anunţat că a determinat cu precizie altitudinea Mont Blanc, la 4.810,02 metri, relatează Mediafax.  Altitudinea Mont Blanc, situat între Franţa şi Italia, este măsurată o dată la doi ani, din 2001, de experţi-geometri din Haute-Savoie, departamentul francez în care se află vârful. În 2011, specialiştii spuneau că muntele are o altitudine de 4.810,44 metri.