Ambasadorul Germaniei, DE URGENȚĂ la Ministerul Justiției! Trimisul lui Merkel, mesaj IMPORTANT pentru PSD

Publicat: 04 10. 2017, 12:19

Ambasadorul Germaniei, Cord Meier-Klodt, a mers, miercuri, la sediul Ministerului Justiției pentru a discuta cu ministrul Justiției, Tudorel Toader.

Vizita acestuia are loc după ce ambasadorul Germaniei a declarat, luni, că temele legate de justiție, din ianuarie, au încă ecou în prezent. El a afirmat că mandatul său la București a început cu "Ordonanța 13".

"Viața mea diplomatică, în această frumoasă țară, a început în ianuarie. Am realizat că tot ce am trăit aici, în România, în ultima lună, este, probabil, cea mai bună dovadă a relevanței, a relevanței politice și sociale a ceea ce veți studia dumneavoastră. Mulți dintre dumneavoastră s-ar putea gândi: 'omul acesta abordează un subiect delicat, va trebui să fie foarte diplomat.' Dar nu voi intra în niciun fel de detaliu. Nu vreau să iau o poziție și știu că, atunci când este vorba de teme atât de importante ce sunt discutate, în prezent, în țară, există multe poziții. Cum spuneam, viața mea a început cu Ordonanța 13 și încă avem de-a face, în fiecare zi, într-un fel sau altul, cu aceste subiecte foarte importante", a declarat ambasadorul, potrivit stiripesurse.