Ambasadorul SUA la București: Iohannis a avut o sarcină foarte dificilă în urma protestelor din noiembrie
Hans Klemm, ambasadorul SUA la București, a discutat luni, într-un dialog cu studenți ai Universității din București despre implicarea civică a tinerilor, dar și despre actualitatea din politica românească, precizând faptul că președintele Klaus Iohannis a avut o sarcină foarte dificilă în urma protestelor de la începutul lunii noiembrie. Totodată, diplomatul este de părere că șeful statului a luat o decizie ”curajoasă” prin numirea unui guvern de tehnocrați, potrivit Agerpres.
”Conducerea politică și, în mod special, președintele Iohannis au avut o sarcină foarte dificilă. Cred că ceea ce a perceput președintele Iohannis a fost că oamenii din România vor o nouă direcție pentru această țară, iar în această circumstanță, având în vedere că vor fi alegeri parlamentare anul viitor, el a decis să creeze un Guvern din care să nu facă parte membri ai partidelor parlamentare, ci un grup de experți democrați, care să încerce să guverneze țara pentru anul care vine. A fost o decizie curajoasă. Dacă va fi de succes (..) cred că ar trebui să aibă susținerea Parlamentului pentru a lua decizii importante care vor îmbunătăți administrația publică în România, pentru a continua lupta împotriva corupției, să mențină alianța României cu NATO, statutul de membru al UE și parteneriatul strategic cu SUA. Dacă va fi de succes, ar putea imprima o nouă direcție acestei țari”, a declarat Klemm.
Totodată, ambasadorul a susținut că acțiunile care au urmat tragediei din clubul Colectiv au fost ”însuflețitoare”, în contextul în care românii au ieșit în stradă în număr foarte mare pe străzile Bucureștiului și ale altor orașe,” în liniște, în spiritul participării civice”. El mai adaugă că manifestanții au solicitat ca România să fie orientată spre un viitor mai bun, mai prosper și mai puțin corupt.
”Cred că modul în care s-au desfășurat demonstrațiile și cererile articulate în timpul acelor demonstrații au fost foarte însuflețitoare. Iar consecința a fost schimbarea de Guvern. Depinde de România să decidă dacă acele obiective vor fi puse în aplicare de către instituțiile democratice. SUA, în calitate de partener, aliat și prieten al României, sunt optimiste în ceea ce privește viitorul acestei țări. Scopul nostru este o Românie puternică, prosperă și democratică, o Românie care să fie un aliat puternic, un partener și un prieten al SUA”, a precizat ambasadorul SUA la București.
Întrebat care sunt prioritățile mandatului său, Klemm a afirmat că cel mai important obiectiv este promovarea securității. Totodată, ambasadorul a subliniat că România și SUA sunt aliați foarte puternici în cadrul Tratatul Atlanticului de Nord (NATO).
”La fel ca și SUA, România încearcă să consolideze instituțiile democratice. SUA, împreună cu partenerii internaționali ai României și UE, încearcă să asiste România în consolidarea democrației. Aceasta include sprijinul foarte puternic pentru lupta împotriva corupției, respectarea minorităților, libertatea presei și libertatea religioasă”, a punctat Klemm.
În cadrul aceleiași discuții, ambasadorul SUA a vorbit și despre promovarea prosperității, menționând că aceasta implică o creștere a fluxului de bunuri și investiții. De altfel, Klemm subliniază că președintele Iohannis și premierul Cioloș i-au cerut să se implice în îmbunătățirea climatului pentru inversitori străini, în vederea atragerii nu doar a celor americani, ci și a celor europeni, japonezi sau chinezi. Klemm, a mai spus că el dorește să încurajeze schimbările culturale, cooperările în domemniul cultural, educațional sau științific.