Ana Birchall: „Ministerul Justiției a fost sub un asediu continuu, în perioada mandatului meu” / Fostul ministru susține că a adoptat peste 812 de acte normative și că a asistat inclusiv autorități din alte state (VIDEO)
Ana Birchall, care pleacă de la Ministerul Justiției pentru a-i ceda locul liberalului Cătălin Predoiu, susține că, în perioada mandatului său, instituția a fost sub un „asediu continuu”.
„Cred eu că mi-am îndeplinit datoria față de românii, care au investit încredere în mine și în toți profesioniștii din acest ministeri. De multe ori, ministerul a fost sub asediu și, în ciuda multor presiuni, diverselor interese, cred că eu am asigurat domnia legii”, a subliniat Ana Birchall, înainte să-i cedeze oficial mandatul lui Cătălin Predoiu, noul titular al portofoliului.
Întrebată despre ce fel de presiuni a fost vorba, Ana Birchall nu a vrut să-și nuanțeze afirmația și a reiterat: „Ați trăit cu mine în toată această perioadă. Da, Ministerul Justiției, cel puțin din punctul meu de vedere – așa s-a simțit, a fost sub un asediu continuu”.
Fostul ministru al Justiției a subliniat că pleacă din fruntea instituției cu capul sus, după ce a adoptat peste 812 acte normative. Mai mult decât atât, în perioada mandatului său, spune Ana Birchall, Ministerul Justiției a asista „numeroase” autorități din alte state.
„Eu pot să vă spun că o să plec din fruntea Ministerului Justiției cu fruntea sus, cu credința că în toată această perioadă n-am făcut altceva decât să respect jurământul pe care l-am depus cu mâna pe Biblie și pe Constituție la învestire. (…) După cum știți, Ministerul Justiției este pe circuitul de avizat al majorității actelor normative. Cred că eu am asigura o bună funcționare, nu numai a Ministerului Justiției, dar și a instituțiilor cu care noi colaborăm, în baza principiilor de cooperare loială”, a adăugat Ana Birchall.
Întrebată dacă Secția pentru investigarea infracțiunilor din justiție ar trebui desființată, Ana Birchall a răspuns: „Nu o să îmi permit eu să dau sfaturi. Eu sper că lucrurile pe care noi le-am continuat, le-am început, le-am făcut să fie continuate vor merge mai departe. Am și deblocat informatizarea, un proiect extrem de important pentru Ministerul Justiției, iar pe 5 decembrie o să fie ultima achizție de caculatoare. Să știți că nu e un lucru simplu. Nu s-a mai făcut informatizare la nivelul instanțelor de judecată de vreo 10 ani”.
„Un regret este acela că n-am avut suficient timp să vorbesc mai mult și cu oamenii din această clădire, care, vă asigur eu, sunt extrem de profesioniști și serioși. E o onoare, dincolo de cuvinte, să fi avut această bucurie și șansă să lucrez cu astfel de oameni de un asemenea calibru profesional, cum mai rar întâlnești în această perioadă. Îmi pare rău că n-am avut mai mult timp să vorbesc cu oamenii din sistem, dar fizic nu s-a putut”.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.