Analiză: PSD, principalul avocat al pușcăriașilor. Cine apără drepturile victimelor?
Coaliția PSD-ALDE a demonstrat de nenumărate ori până acum că este interesată exclusiv de drepturile și problemele cu care se confruntă persoanele certate cu legea. Nu același interes există în ceea ce privește Educația sau Sănătatea. Cea mai recentă măsură asumată de PSD și ALDE care a produs efecte este legea recursului compensatoriu. (Detalii AICI) În baza acestei legi, peste 3.500 de condamnați vor părăsi închisorile înainte de termen, pe motiv că au avut condiții grele de detenție. Mai mult, este vehiculată chiar ideea acordării de compensații bănești deținuților care au fost eliberați deja și care nu au putut beneficia de recursul compensatoriu.
Întrebarea firească, în acest context, este de ce nu se pune problema acordării de despăgubiri, de exemplu, elevilor care au învățat în condiții mizere sau pacienților care mai tare sau îmbolnăvit în spitale sau victimelor acestor deținuți, cărora încă nu li s-a făcut dreptate.
”Ideea acordării de compensări în bani foștilor deținuți, celor care și-au ispășit deja pedeapsa în întregime, într-un cuantum vehiculat de 5-8 euro pentru fiecare zi petrecută în condiții necorespunzătoare, mi se pare insulta supremă la adresa cetățeanului onest. Trecem peste faptul că sunt oameni care, deși au cazierul curat, își duc existența în condiții de supraaglomerare, frig, igrasie, etc, în condiții de libertate. Dar oare va plăti statul român compensații financiare fiecărui elev care a fost nevoit să învețe într-o școală, undeva la țară, unde mergea la WC în spatele curții? Va plăti statul român compensații financiare foștilor pacienți pentru condițiile mizere și degradante pe care le-au îndurat în spitale? Sau, chiar victimelor infracțiunilor, pentru care făptuitorii nu au fost identificați niciodată, sau chiar dacă au fost identificați, nu au plătit prejudiciul creat? (…) Nu pot să nu mă întreb. Pe când se vor apleca, oare, aleșii noștri și asupra drepturilor victimelor infracțiunilor, cele care uneori nu-și recuperează niciodată prejudiciul suferit? Sau a drepturilor pacienților, ori ale copiilor noștri?”,întreabă Cristian Enache, într-un articol pentru republica.ro.
Autorul mai atrage atenția că eliberarea necondiționată prematură are un efect extrem de nociv: îi inoculează deținutului ideea că există portițe de scăpare și că poate încălca iar legea pentru că o să scape la fel de ieftin.
Articolul integral scris de Cristian Enache poate fi citit AICI.