Andrei Gerea și Daniel Chițoiu își vor înregistra demisiile miercuri

Publicat: 19 02. 2014, 09:27

Andrei Gerea și Daniel Chițoiu își vor înainta demisiile miercuri dimineață, pentru ca acestea să fie publicate cât mai repede în Monitorul Oficial, relatează B1 TV.

Demisiile acestora vor fi apoi semnate de premierul Victor Ponta.

Totodată, Gerea a anunțat marți seară că este posibil ca demisia sa din funcția de ministru al Economiei să fie înregistrată în această săptămână, posibil miercuri.

Premierul are la dispoziție 15 zile în care demisia să fie irevocabilă.

Așadar, pentru a forţa mâna premierului, miniştrii Andrei Gerea şi Daniel Chiţoiu îşi vor înainta miercuri demisiile. De altfel, cabinetul Ponta este practic şchiop de mai bine de o săptămână.

La ultima şedinţă, miniştrii demisionari nu au participat. Acolo au ajuns însă, în urmă cu puţin timp, Victor Ponta, Liviu Dragnea, Gabriel Oprea şi Daniel Constantin.

Informația privind demisiile celor doi miniștri a fost confirmată și de PNL prin intermediul unui comunicat.

„Biroul Politic Naţional al PNL a stabilit, în ședința de marți seară, ca domnii Daniel Chițoiu și Andrei Gerea să își depună miercuri, în mod formal, demisiile din Guvern. Se respectă astfel deciziile anterioare adoptate de către Delegația Permanentă a PNL și reconfirmate marți seară în BPN, prin care ne menținem propunerile pentru posturile de miniștri: Klaus Iohannis, ca ministru de Interne și vicepremier, Eugen Nicolăescu ca ministru de Finanțe, Teodor Atanasiu ca ministru al Economiei și Cristian Bușoi ca ministru al Sănătății”, se arată într-o declaraţie a purtătorului de cuvânt al PNL, Cristina Pocora.