ANI: Liberalul Mircea Diaconu nu poate candida la europarlamentare, fiind incompatibil până în 2015

Publicat: 12 03. 2014, 11:29
Foto: Cotidianul.ro

Vicepreședintele PNL Mircea Diaconu nu va putea candida la alegerile europarlamentare din 25 mai, a anunțat Agenția Națională de Integritate, justificând că nu va putea candida la funcții publice până în 2015.

ANI precizează că starea de incompatibilitatea în care a fost constatat fostul senator Mircea Diaconu în iunie 2012 prevede decăderea dreptului de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică pe o perioadă de 3 ani.

Astfel, lui Mircea DIACONU i se aplică sancțiunea prevăzută de dispozițiile art. 25, alin. (2) din Legea nr. 176/2010, în sensul decăderii din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică pe o perioadă de 3 ani, respectiv cea de membru al Parlamentului European, de la data rămânerii definitive a raportului de evaluare, și anume până la data de 19.06.2015: „dacă persoana a ocupat o funcţie eligibilă, nu mai poate ocupa aceeaşi funcţie pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului […]  persoana eliberată sau destituită din funcţie […] sau faţă de care s-a constatat existenţa conflictului de interese ori starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică […], pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcţia ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului”, aratăcomunicatul remis de ANI.