ATE Bank Romania va avea capital autohton şi va lucra doar pentru companii

Publicat: 07 10. 2012, 14:09
Foto: manager.ro

Preluată recent de Piraeus Bank, ATE Bank, va fi cumpărată parţial de câţiva investitori români şi capitalizată iniţial până la 60 de milioane de euro, urmând ca în 2013 să fie atraşi mai mulţi investitori, inclusiv SIF-urile, iar capitalurile să ajungă la 200 milioane euro.

„Negocierile cu cei de la Piraeus sunt într-o fază foarte avansată. Va fi preluată nu doar licenţa ATE Bank, ci şi o parte din activele şi pasivele băncii. Finalizarea tranzacţiei este o chestiune de zile”, au declarat surse familiare cu tranzacţia, citate de Mediafax.

În urmă cu două luni, pe piaţă a apărut  informaţia că zece oameni de afaceri, printre care Gabriel Popoviciu, Gruia Stoica sau Dorel Umbrărescu, la care se alăturau cele cinci societăţi de investiţii financiare, vor prelua afacerea ATE Bank în România.

Sursele citate au spus că tranzacţia va fi realizată inițial de un număr minim de investitori, urmând ca apoi  să li se dea posibilitatea şi altor oameni de afaceri să investească, inclusiv societăţilor de investiţii financiare.

Noua bancă va fi condusă începând din 2013 de fostul vicepreşedinte Raiffeisen Bank, Marinel Burduja.

„Deocamdată nu pot să discut despre acest subiect”, a afirmat Burduja.

Proiectul este susţinut şi de vicepremierul Florin Georgescu, ministru al Finanţelor Publice, un partizan recunoscut al capitalului autohton, spus sursele citate. Florin Georgescu urmează sa se întoarca în decembrie la funcția de prim-viceguvernator al BNR, din care s-a autosuspendat pe perioada în care este vicepremier.

Din informaţiile cunoscute, banca se va adresa exclusiv segmentului de companii, și în special celor bazate pe  industrie şI agricultură. Numele viitoarei instituţii de credit va fi schimbat, dar va avea o rezonanţă uşor apropiată de cel actual.

ATE Bank România a fost înfiinţată în anul 1990, ca Banca pentru Mica Industrie şi Libera Iniţiativă, fiind prima bancă cu capital mixt (român şi străin) din România.