Avocatul Remus Borza a fost numit președintele Consiliului de Supraveghere al Hidroelectrica
Avocatul Remus Borza a fost numit, joi, noul președinte al Consiliului de Supraveghere al Hidroelectrica, structură care supervizează activitatea companiei, numește Directoratul și aprobă bugetul de venituri și cheltuieli al producătorului de energie, relatează Mediafax.
Borza deține firma Euro Insol, administrator judiciar al Hidroelectrica până în luna iunie, când compania a ieșit din insolvență.
Hidroelectrica a încheiat primul semestru cu un profit de 481 milioane lei după ce, anul trecut în aceeași perioadă, înregistra pierderi de 202 milioane lei.
În primul semestru, afacerile Hidroelectrica au totalizat 1,68 miliarde lei, în creștere cu 33,4% de la nivelul înregistrat în primele șase luni ale anului 2012.
Hidroelectrica s-a aflat în insolvență în perioada iunie 2012 – iunie 2013.