Baronii din locuințele RA-APPS: Mircea Geoană a plătit chirie de 35 de euro pe lună pentru o vilă cu 10 camere în Dorobanți
Un contract încheiat între Mircea Geoană și RA-APPS, denumit „convenție de cazare”, arată faptul că senatorului PSD îi este permis să locuiască într-o casă din zona Dorobanți din București, pentru 36,5 euro pe lună, scrie Centrul de Investigații Media.
„Evacuarea chiriașului se face numai pe baza unei hotărâri judecătorești irevocabile, iar chiriașul este obligat la plata chiriei prevăzute în convenție până la data executării efective a hotărârii”, se menționează în convenția de cazare.
Conform datelor din convenția de cazare încheiată pe 23 decembrie 2004, locuința din Dorobanți din București are 10 camere.
În tot acest timp, chiriașul plătește suma înscrisă în convenție și nu sumele de ce adună cu titlu de restanțe și penalități pe parcursul unor ani.
În replică, senatorul PSD Mircea Geoană a declarat în exclusivitate în emisiunea „Sub semnul întrebării” de pe B1 TV că acea convenție de cazare din 2004 era un document tip, în care nu a negociat niciun preț.
„Vreau să spun că aceste contracte cu RA-APPS sunt contracte tip. Cine are convenție de cazare care s-a transformat ulterior într-un contract de închiriere se supune unui text obligatoriu, nu este o chestiune pe care eu o negociez cu RA-APPS. Eu am fost întotdeauna respectuos față de contractul făcut. De la 35 de euro cât era chiria în 2004, a crescut în 2007 aproape de prețul pieței, la 689 de lei, apoi s-a dus la o chirie substanțială, după ce am ieșit din funcția de președinte al Senatului, din ianuarie 2012, la 3.000 de euro, chirie pe care am plătit-o. Practic plătesc această sumă din ianuarie 2012, după ce am ieșit din funcția de președinte al Senatului. În prezent nu am nicio restanță la RA-APPS”, a declarat Mircea Geoană.
http://static1.mediadirect.ro/mediaplayer/manager/preloader.swf