Barroso: Datorită UE a fost posibil să evităm schimbările nedemocratice din România. Trebuie să fim mândri pentru reinstaurarea statul de drept
De asemenea, el a arătat că în urma acţiunilor UE şi Comisiei Europene a fost posibilă evitarea „schimbărilor nedemocratice” şi „reinstaurarea statului de drept” în România.
„Datorită UE şi Comisiei Europene a fost posibil să evităm schimbările nedemocratice din România şi trebuie să fim mândri de acest lucru, pentru că am fost în stare să reinstaurăm statul de drept într-o ţară care este membră a Uniunii noastre„, a mai afirmat Barroso.
Discursul susţinut de Barroso la reuniunea grupului PPE de la Florenţa a avut ca temă „Criza proiectului european şi rolul familiei PPE”.
Potrivit unui comunicat al grupului PPE, reuniunea Biroului de la Florenţa desfăşurată joi şi vineri are ca obiectiv „revenirea la creşterea economică în Europa şi apărarea valorilor europene non-negociabile”.