Băsescu: Grațierea trebuia dată prin ordonanță de urgență
Traian Băsescu a declarat că oportună ar fi fost adoptarea grațierii prin ordonanță de urgență, nu a modificării Codurilor penale.
Fostul lider PMP a argumentat că trecerea prin Parlament a unei astfel de legi durează, fapt ce permite infractorilor specializați să acționeze cu premeditare, știind că oricum vor fi grațiați după.
”Dacă era grațierea, pentru că trimiterea în Parlament va fi un proces lung de două-trei luni. Infractorili specializați pot acționa în acest timp deliberat că știu că la final fapta va fi grațiată”, a spus Băsescu.
Acesta a mai spus că i-a anunțat pe Valeriu Steriu și pe Eugen Tomac acum o lună că intenționează să demisioneze de la conducerea PMP și că, odată cu debutul noii sesiuni parlamentare, partidul trebuie să treacă printr-un proces de reformare.
Totodată, Băsescu a mai spus că definiția abuzului în serviciu trebuie modificată, dar nu este de acord cu stabilirea plafonului de 200.000 de lei pe care l-a stabilit Ministerul Justiției.
Senatorul a mai spus că aleșii PMP vor semna pentru moțiunea de cenzură.