Ce va face România după ce a pierdut procesul cu Pfizer. Explicațiile premierului Bolojan (VIDEO)

Ce va face România după ce a pierdut procesul cu Pfizer. Explicațiile premierului Bolojan (VIDEO)
Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Premierul Ilie Bolojan a anunțat că ministrul Sănătăţii şi cel de Finanţe lucrează pentru a declanşa negocierile cu Pfizer, după ce România a pierdut, în primă instanță, procesul cu firma americană privind o comandă de vaccinuri anti-COVID. Miniștrii Alexandru Robogete și Alexandru Nazare vor merge în SUA, săptămâna viitoare, în acest scop.

Bolojan explică ce urmează după ce România a piredut procesul cu Pfizer

„Ministrul Sănătăţii şi cel de Finanţe lucrează pentru a declanşa negocierile cu Pfizer şi se vor deplasa săptămâna viitoare în SUA pentru acest lucru. Peste două săptămâni vom primi motivarea Tribunalului și, de la data respectivă, mai urmează două luni în care ar fi bine să găsim o formulă prin care, pe de o parte, anumite penalităţi de întârziere care sunt aferente să fie stopate pe perioada negocierilor şi să găsim o formulă prin care, până se clarifică aspectul care ţine de un posibil recurs sau nu, dar asta pe baza unei discuţii cu casa de avocaţi şi cu Polonia, vom vedea dacă se poate găsi o soluţie”, a declarat Ilie Bolojan.

Acesta a punctat apoi că România va solicita un sprijin și din partea Comisiei Europene în această negociere.

Premierul a mai spus că se căută o formulă prin care această sumă de bani să o achităm eşalonat sau să fie transformată în alte livrabile de care au nevoie spitalele românești.

„După discuţiile pe care miniștrii le vor avea săptămâna viitoare, vor comunica rezultatul şi ce demersuri se vor face”, a mai precizat Ilie Bolojan.