Călin Georgescu a contestat controlul judiciar. Fostul candidat la președinție a petrecut câteva minute în instanță

Călin Georgescu a contestat controlul judiciar. Fostul candidat la președinție a petrecut câteva minute în instanță
Calin Georgescu Sursa foto: captura video

Călin Georgescu a ajuns, miercuri dimineaţă, la sediul Judecătoriei Sectorului 1, unde a depus, în urmă cu câteva zile, o plângere împotriva deciziei Parchetului General de a-i prelungi măsura controlului judiciar. El este anchetat pentru șase infracțiuni, între care instigare la acţiuni împotriva ordinii constituţionale.

Înainte ca fostul candidat să ajungă la sediul judecătoriei, autoritățile au amplasat un important dispozitiv de securitate. Mai mulți jandarmi au fost aduși pentru a evita eventualele situații de conflict sau dezordini. La sediul Judecătoriei Sector 1 au fost prezenți și câțiva susținători de-ai lui Călin Georgescu, aceiași care îl însoțesc peste tot, fie la poliție, fie la parchet.

Fostul candidat a ajuns, miercuri dimineaţă, la sediul instanței, dar nu a petrecut mai mult de câteva minute în interior. Nici la intrare și nici la ieșire nu a făcut nici o declarație publică. De altfel, din momentul în care a fost pus sub acuzare, Georgescu a intrat, așa cum se spune în fotbal, „în silenzio stampa”. A refuzat să vorbească public despre situația sa ori să-și exprime susținerea pentru vreun candidat.

Aceasta cu toate că, atât George Simion, cât și Victor Ponta se revendică, mai mult sau mai puțin, urmașii săi. Cei doi se întrec în a-și declara dragostea pentru Georgescu, sperân că vor obține voturile adepților săi.

Parchetul General a prelungit controlul judiciar

Pe 24 aprilie, Parchetul General l-a convocat pe Călin Georgescu pentru a i se aduce la cunoştinţă că i-a fost prelungit controlul judiciar pentru încă 30 de zile. Fostul candidat trebuie să se prezinte, conform regulilor ce i-au fost impuse, periodic, la Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Ilfov. El are mai multe interdicții, printre care și pe aceea de a părăsi țara fără acordul autorităților. De asemenea, nu are voie să posteze mesaje cu conținut legionar, fascist, antisemit, rasist sau xenofob pe rețelele sociale.

Procurorii au început urmărirea penală împotriva lui Georgescu pentru săvârşirea a şase infracţiuni. Cea mai gravă dintre acestea este cea de instigare la acţiuni împotriva ordinii constituţionale, în formă continuată. El a fost acuzat că ar fi pus la cale un plan de destabilizare a României cu ajutorul mercenarilor conduşi de Horaţiu Potra.

Aceștia urmau să dea o lovitură de stat după ce Curtea Constituţională a anulat rezultatele primului tur al alegerilor prezidenţiale de anul trecut.

Pe 9 martie, Biroul Electoral Central a invalidat candidatura lui Călin Georgescu la alegerile prezidenţiale. Membrii BEC au invocat decizia Curţii Constituţionale din luna decembrie 2024, prin care au fost anulate alegerile din primul tur.