Tăriceanu, un pachet de nervi în Parlament: ”VARUJAN! IA CUVÂNTUL ACUM! VARUJAN!!”
PSD și ALDE au reușit să-și treacă prin Parlament propunerea de înființare a unei Comisii speciale care să investigheze posibile nereguli şi fraude la alegerile din 26 mai.
În timpul dezbaterilor, liberalii au susținut că investigația este inițiată de coalitie pentru că ALDE nu a depășit pragul electoral, notează stiripesurse.ro.
Liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, nu a reacționat deloc bine când a auzit această acuzație.
”Varujan, ia cuvantul acum! Varujan!”, a țipat Tăriceanu.
”Vino puțin!”, i-a zis apoi lui Vosganian, care s-a dus la prezidiu și a avut un schimb de idei cu șeful ALDE.
Raluca Turcan (PNL) și-a terminat discursul de la tribună, apoi a luat cuvântul un reprezentant USR și, într-un final, i-a venit rândul și lui Vosganian să ”ia cuvantul acum”.
”Suntem singura țară din UE în care un serviciu militarizat secret contabilizează voturile și așa ceva nu mai trebuie să se întample pe viitor”, a susținut el.