Dezbatere prezidențială. Ce spun candidații, despre anularea alegerilor: „O decizie a unei instanțe prevăzute de Constituție” / „A dovedit încă o dată slăbiciunea statului român” / „O decizie nedemocratică”

Publicat: 28 04. 2025, 20:33
Actualizat: 28 04. 2025, 22:22
Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Candidații la alegerile prezidențiale care au participat luni seara la dezbaterea organizată la Palatul Cotroceni au explicat românilor care ce cred despre anularea alegerilor din anul 2024.

Ce spun candidații, despre anularea alegerilor

Candidatul coaliției de guvernare PSD-PNL-UDMR, Crin Antonescu, a spus că a fost vorba despre un moment critic pentru democrația românească.

“E o decizie a unei instanțe prevăzute de Constituție, pe care cu toții o respectăm. E totuși un moment traumatic, nu au fost pierdute doar niște sute de mii devoturi, toate cele 9 milioane de voturi exprimate s-au pierdut, nu au mai avut sens. Mergem mai departe, nu avem altă cale decât aceste alegeri, desfășurarea lor democratică și tot ce pot să spun eu, tot ce pot să angajez eu e că în mandatul meu de președinte așa ceva nu s eva mai întâmpla”.

Crin Antonescu a lansat ironii la adresa contracandidaților care au fugit de dezbaterea prezidențială, Crin Antonescu și Victor Ponta:

“Despre dispariția domnilor, Agatha Christie, Zece negri mititei. Domnul Ponta deși a anunțat că va participa spunea domnia sa, cu vitejia și credibilitatea cunoscute, acum 2 zile doar, azi nu mai e aici. Înțeleg că e în altă parte decât să se întâlnească cu cei care vă privesc, nu doar publicul obișnuit al postului ci cred eu  foarte mulți români. Cât privește pe domnul Simion nu înțeleg de ce participă la această campanie, dacă s-a înscris”.

La rândul său, Nicușor Dan a precizat că anularea alegerilor a dovedit încă o dată slăbiciunea statului român.

“Erau niște instituții care ar fi trebuit să prevină ce s-a întâmplat, nu au prevenit și iată că suntem la 5 luni de la acel eveniment și nu avem o explicație completă a fenomenului. A fost un canddat care a declarat cheltuieli de campanie zero și pentru care acum o lună-o lună și jumătate am văzut autorități care au dovedit că a fost o plată de cel puțin un milion de euro, deci iată că a fost viciat procesul. Toți experții cu care am vorbit mi-au spus că o campanie așa de sofisticată tehnologic nu poate să coste milioane sau zeci d emilioane de euro. Cred că e sarcina președintelui, oricare va fi el să lămurească deplin această chestiune pentru a recâștiga încrederea românilor în democrație.

De asemenea, Nicușor Dan a vorbit și despre probleme tehnice, referitoare la algoritmul TikTok.

Elena Lasconi, candidata USR, și-a început explicația pentru români cu un atac subtil la adresa lui Nicușor Dan:

“E aceeași tehnologie pe care o verifică autoritățile acum în campania dumneavoastră?”

Lasconi a spus că anularea alegerilor a fost o decizie nedemocratică și ilegală.

“Domnul Antonescu, în calitate de președinte spunea că dacă va fi președinte așa ceva nu se va întâmpla. Nu cred, pentru că în 2012 a călcat în picioare statul de drept și nu știu cum ne va asigura că nu va lupta pentru statul de drept și pentru democrație. A fost o decizie nedemocratică, politică prin care nu mi s-a dat dreptul internațional de a apăra. Dacă era o decizie BEC puteam să facem asta, dar fiind o decizie CCR m-am interesat la avocați din străinătate, la specialiști în drept din țară, nu exista nicio posibilitate să îmi fac dreptate. A fost o decizie total nedemocratică, nu am văzut nicio dovadă”.