Câteva sute de protestatari ai lui Călin Georgescu, în faţa CCR. Jandarmii, în alertă în urma protestelor violente (VIDEO)

Publicat: 11 03. 2025, 18:00
Actualizat: 11 03. 2025, 18:04
Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Câteva sute de protestatari s-au adunat în fața sediului CCR, în contextul în care marți se dezbate contestația depuză de Călin Georgescu la resingerea candidaturii sale de către BEC.

Jandarmeria și Politia sunt în alertă maximă în urma violențelor care au avut loc duminică. Autoritățile au organizat filtre la fiecare colț al Palatului Parmalentului, iar manifestanții sunt legitimati de catre jandarmi înainte de a se alătura mulțimii.

În sesizarea trimisă la CCR, Călin Georgescu reclamă faptul că, sub aspect procedural, la BEC nu au fost respectate toate condițiile legale privind cvorumul de prezență, cel de vot și procedura de desfășurare a ședinței, potrivit Agerpres.

Georgescu mai spune că Biroul Electoral Central a încălcat legea prin decizia de respingere a candidaturii sale.

“În pofida celor înfățișate și încălcând în mod flagrant legea, BEC, prin decizia de respingere a înregistrării candidaturii mele, nu a verificat, în niciun fel, îndeplinirea cumulativă, pentru candidatura mea, a condițiilor de formă și de fond cerute de lege și actele adoptate în baza acesteia din urmă, mărginindu-se să precizeze că ‘nu poate da prevalență analizei aspectelor formale ale prezentei candidaturi, în detrimentul celor fundamentale tranșate deja de Curte”, spune Georgescu.

Biroul Electoral Central a invalidat, duminică seară, candidatura lui Călin Georgescu la prezidențiale, fiind invocată decizia Curții Constituționale din luna decembrie, prin care au fost anulate alegerile din primul tur.