Cehii au legalizat canabisul, folosit pentru atenuarea simptomelor unor boli grave

Publicat: 02 04. 2013, 20:36
Legea care autorizează folosirea canabisului în scop terapeutic a fost adoptată, luni, în Cehia. Canabisul, legalizat doar pentru atenuarea simptomelor unor boli grave precum cancerul, boala Parkinson,...

Legea care autorizează folosirea canabisului în scop terapeutic a fost adoptată, luni, în Cehia.

Canabisul, legalizat doar pentru atenuarea simptomelor unor boli grave precum cancerul, boala Parkinson, scleroza în plăci, psoriazisul şi eczema atopică, poate fi eliberat doar pe reţetă electronică pentru a împiedica utilizarea lui abuzivă, citează Agerpres.

Cehia va importa un an acest drog, până ce Institutul Naţional de Control al Medicamentelor va începe să emită licenţe, valabile cel mult cinci ani, unor cultivatori locali.

Cehia, ţară cu 10,5 milioane de locuitori, este una din cele mai liberale state europene în privinţa canabisului. Cei care deţin până la 15 g de marijuana sau cultivă acasă până la cinci plante riscă numai amendă.