CES 2013: Razer lansează Edge, o super tabletă pentru jocuri

Publicat: 10 01. 2013, 11:05

Razer a lansat tableta de gaming Edge, un produs cu hardware de top ce va avea un preț ce va porni de la 999 de dolari.

Razer Edge va fi disponibilă pe piață în două variante, Edge si Edge Pro. Versiunea de bază (Edge) este dotată cu procesor Intel Core i5, Nvidia GeForce (GT640M LE) și are un spațiu de stocare de 64GB, relatează PCmag.

Varianta Edge Pro are un procesor Intel Core i7, 128 GB sau 256 GB stocare și grafică similară modelului de bază. Ambele versiuni rulează Windows 8.

Razer nu s-a mulțumit doar să lanseze o tabletă foarte puternică pe piață, ci încearcă să atragă gamerii prin accesorii dedicate.

Separat, se pot achiziționa o tastatura cu soclu pentru atașarea tabletei, un mouse, aceste accesorii transformând Edge-ul într-un desktop PC. De asemenea, compania oferă și un docking station care transformă Edge într-o consolă tradițională ce poate fi conectată la un televizor prin intermediul porturilor USB și HDMI.