Cezar Preda: Guvernul nu trebuie să devieze spre populism
Coaliția de guvernare nu trebuie să promită lucruri care nu pot fi realizate și să devieze spre populism, a spus deputatul PDL Cezar Preda pentru RFI. Preda speră că măsurile de austeritate vor aduce într-un final și beneficii pentru populație.
„Este o veste bună că ceea ce am convenit cu Fondul Monetar am realizat. Asta înseamnă mult pentru ceea ce am dori în parcursul României în această perioadă. Cred că lucrurile acestea vor aduce şi beneficiile pe care populaţia le aşteaptă de atâta timp”, a declarat Preda.
În opinia deputatului PDL, „nu avem dreptul şi nu putem să ne ducem în populism. Orice deviere de la programul riguros stabilit, un program auster, ne va duce cu mult timp înapoi”.
Întrebat dacă proiectul coșului de solidaritate pentru pensionari, aprobat de Guvern, s-ar încadra în categoria măsurilor populiste, Cezar Preda a răspuns: „Dacă acest proiect, coşul de solidaritate, este un proiect fezabil, îl va susţine toată lumea, dar hai să vedem exact despre ce este vorba, să ieşim din zona unui angajament de promisiune politică şi să vedem cum poate Executivul, în condiţiile austere şi de buget foarte strâns, să execute un asemenea angajament”.