China și-a lansat propriul sistem comercial de navigație prin satelit, Beidou

Publicat: 28 12. 2012, 15:21
Foto: whatsonshenzhen.com

China și-a lansat propriul sistem de navigație prin satelit, Beidou, concurând astfel cu serviciile americane GPS și cele europene Galileo.

Astfel, chinezii au pus în funcțiune primul lor sistem comercial de navigație prin satelit în regiunea Asia-Pacific,  destinat să le ofere independența strategică și comercială față de GPS și Galileo. Sistemul , care a fost pus în funcțiune joi, se bazează pe 16 sateliți de navigare și 4 experimentali.

„Semnalul Beidou poate fi receptionat in tari precum Australia”, a declarat purtatorul de cuvant al Biroului chinez pentru navigatie satelitara, Ran Chengqi, citat de France 24.

La Beidou se lucrează încă din anul 2000, iar un prim test a avut loc anul trecut.

Lansarea acestui sistem de navigație prin satelit reprezintă un nou succes pentru tehnologia spațială chineză.  Aceștia și-au propus să construiască până la finalul deceniului o stație spațială exclusiv a Chinei și vizează trimiterea pe Lună a unei misiuni umane cât mai curând.