Chinezii s-au săturat de Vuitton, Gucci şi Omega: Firmele de lux riscă oboseala brandurilor, odată cu maturizarea pieţei
Producători de lux ca Louis Vuitton, Gucci şi Omega, care mizează pe cumpărătorii din China pentru vânzarea produselor scumpe, riscă o oboseală a brandurilor odată cu maturizarea pieţei, transmite Bloomberg.
Chinezii s-au săturat de produsle Vuitton, Gucci şi Omega, care au luat cu asalt cele mai mari magazine, și au început să evite produsele fabricate în serie şi să aleagă modele mai deosebite.
„Odată cu maturizarea pieţei de lux, chinezii devin mai pretenţioşi cu produsele pe care le cumpără. Nu este vorba doar de aspect”, a declarat Fflur Roberts, analist la Euromonitor în Londra.
Orientarea cumpărătorilor către produse mai puţin ostentative şi deseori mai scumpe, care a avut loc şi în Europa şi Statele Unite, odată cu declanşarea crizei economice, ar putea afecta cererea pentru Vuitton şi Gucci. Cele două firme înregistrau vânzări de până la jumătate, numai în china.
„Cumpărătorii din China continuă să cheltuiască, dar într-un mod diferit. Pe măsură ce chinezii devin mai informaţi în privinţa brandurilor, companiile de lux trebuie să muncească mai mult pentru a-şi vinde produsele”, a arătat Uche Okonko, director general la compania de consultanţă Luxe din Paris.
Furnizori de produse mai ieftine, ca firma Coach din New York, ar putea profita la rândul lor de creşterea cererii, cumpărătorii fiind interesaţi mai mult de raportul calitate-preţ.
China este a cincea mare piaţă a produselor de lux la nivel mondial, cu vânzări de 14,6 miliarde de dolari în 2011, potrivit Euromonitor.