Pro sau Anti România? Iurie Leancă, fost funcţionar la Ambasada Uniunii Sovietice din Bucureşti până în octombrie 1989, promovat de Victor Ponta pe un loc eligibil la europarlamentare (FOTO, VIDEO)

Publicat: 27 03. 2019, 12:03
Foto: Facebook/ Iurie Leancă

Formaţiunea lui Victor Ponta, PRO-România, şi-a anunţat miercuri lista cu care va merge în alegerile europarlamentare din 26 mai 2019. Aceasta conţine o mare surpriză pe poziţia 4, fostul premierul moldovean Iurie Leancă, un apropiat al lui Victor Ponta de pe vremea când cei doi conduceau guvernele de la Bucureşti şi Chişinău.

Iurie Leancă, în vârstă de 55 de ani, a studiat la Institutul de Stat de Relații Internaționale din Moscova, între 1981–1986, şi şi-a început cariera în serviciul diplomatic sovietic, fiind în perioada mai-octombrie 1989 a fost funcționar la ambasada Uniunii Sovietice din București, România, în calitate de secretar secund.

Iurie Leancă a fost prezent în 2014 pe Naţional Arena la lansarea candidaturii lui Victor Ponta în alegerile prezidenţiale, lucru ce a atras atunci o reacţie dură din partea lui Traian Băsescu, preşedinte în funcţie la acel moment.

”Mi-e foarte greu să fac aprecieri pe tema Marii Uniri. Sunt convins că nu e o părere sinceră. Mai acum, împreună cu Leancă, care a fost până în octombrie 1989 în Ambasada Uniunii Sovietice la București. Îi văd atât de uniți în gânduri și simțiri pe Ponta și Leancă. Cred că nu e sincer ce a spus Ponta. I s-a părut că e de bonton și că îi păcălește pe cetățenii Republicii Moldova, mai ales pe cei cu cetățenie română care au văzut în șansa de a studia în România sau în șansa de a primi cetățenie română și șansa de a fi în Europa, nu numai alături de România. Este o păcăleală. Vă aduceți aminte acum câteva luni, împreună cu Leancă, discutau și cereau reducerea numărului de burse pentru tinerii din Republica Moldova. Când am venit eu în mandat se acordau 150 de burse. Acum se acordă 5.500. Și cred că asta e soluția ca tinerii din Rep. Moldova să învețe în România”, a afirmat, atunci, Băsescu. (Detalii AICI)

Traian Băsescu, despre relaţia dintre Iurie Leancă şi Victor Ponta

Leancă, finanțat de SOROS

Premier între martie 2013 şi februarie 2015, Iurie Leancă nu a scăpat de acuzaţiile că este finanţat de miliardarul George Soros. Jurnaliştii de la Rise Moldova au descoperit, în septembrie 2016, cum în doar doi ani de zile, patru consilieri ai lui Leancă, plătiţi deja de la stat, au primit de la o fundaţie deţinută de Soros încă 2 milioane de lei, “o sumă suficientă pentru a plăti zece pensii medii timp de 12 ani”. Totul s-ar fi făcut printr-o “reţetă” specială ce a favorizat încălcarea legii. (Detalii AICI)

În plus, fostul premier moldovean Ion Sturza l-a acuzat că tranzacţiona locuri de parcare CD la ambasada din Rusia și paşapoarte negre pentru „S”.

„Domnul Iurie Leancă, candidat la funcția de preşedinte, nu este un făţarnic, doar că are două feţe. Una este a unui diplomat iscusit, absolvent al unei instituţii de învăţământ de mare prestigiu în fosta URSS – MGIMO. Lui moldovenii îi datorează, în mare parte, Acordul de Asociere, dar şi libera circulaţie în UE. E prieten pe bune cu mulţi funcţionari importanţi la nivel internaţional, inclusiv în cancelaria germană. Are o minte ascuţită, e inteligent şi rafinat, ştie să se prezinte. E un candidat perfect la funcţia de preşedinte. Dar…

Există şi o a doua faţă, mai puţin cunoscută a domnului Leancă. Adoră confortul (și cine nu l-ar prefera?!) şi micile plăceri ale vieţii. Plăceri care, dacă nu sunt achitate de Soros, cel puţin de al nostru „S”. Nu-i bai că s-au tranzacţionat locuri de parcare CD la ambasada din Rusia, la pachet cu numere roşii și paşapoarte negre pentru „S” şi consoarta lui. Acestea, dar şi alte mofturi ale „şefului” (BEM, AIC) trebuiau executate cu fanatism juvenil, plin de adoraţie”, scria Ion Sturza pe Facebook în octombrie 2016. (Detalii AICI)

Ce spunea Ponta despre Maia Sandu: „O duduie care ar face mai mult rau decat Armata Roșie

Cât priveşte prietenia lui Leancă cu Victor Ponta, amintim că liderul Pro-România a lansat în 2016 un atac foarte dur la adresa Maiei Sandu, una din puţinele voci care susţine pro-europene şi pro-unioniste de la Chişinău, fix pentru a îl ajuta în campanie pe Leancă.

„Secta si Propaganda Talibana din Romania tot promoveaza o duduie (o varianta la fel de la ciudata si ipocrita a Monicai Macovei) – evident fara nicio sansa – care insa in functie ar face mai mult rau decat Armata Rosie! Presedintele Romaniei insa tace, Guvernul tace… Poate asa au primit „ordin”! Si alegerile sunt in cateva saptamani!”, scria Ponta în octombrie 2016 pe Facebook. (Detalii AICI)

Acum, Victor Ponta vrea să îl propulseze pe Iurie Leancă în Parlamentul European pe un loc pentru România. De altfel, Ponta şi deschide lista PRO-România, listăpe care se mai află şi Corina Creţu şi Mihai Tudose.