Decizia coaliției: Alegeri comasate în iunie, liste comune PSD-PNL la europarlamentare. Ciucă: Nu ne putem permite să fragilizăm stabilitatea țării pentru micile orgolii politice. Ciolacu: Am dovedit că putem lua decizii în momente decisive (VIDEO)

Decizia coaliției: Alegeri comasate în iunie, liste comune PSD-PNL la europarlamentare. Ciucă: Nu ne putem permite să fragilizăm stabilitatea țării pentru micile orgolii politice. Ciolacu: Am dovedit că putem lua decizii în momente decisive (VIDEO)
Declaratii comune sustinute de liderii PSD si PNL, Marcel Ciolacu si Nicolae Ciuca, la Palatul Parlamentului, in Bucuresti, 21 februarie 2024. Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Liderii PSD și PNL, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă, au anunțat, miercuri seară, rezultatele negocierilor din ultimele săptămâni – comasarea alegerilor locale cu europarlamentarele din 9 iunie și liste comune la europarlamentare.

Declarații Nicolae Ciucă:

  • Fiecare dintre noi a consultat conducerea partidelor și ne-am reunit apoi în coaliție
  • Decizia prevede ca la locale fiecare partid să candideze prin forțe proprii, iar la alegerile europarlamentare există listă comună
  • Decizia vizează stabilitatea țării și coerența guvernării, ține cont de interesul cetățenilor. Din discuțiile pe care le-am avut, românii își doresc stabilitate.
  • În anumite momente partidele trebuie să dea dovadă de un mic sacrificiu de orgolii.
  • România a reușit să realizeze cea mai mare absorbție de fonduri europene – peste 95%
  • Datorită stabilității, România a atras investiții străine record. Este pentru prima dată când România are o creștere economică bazată pe investiții.
  • Nu ne putem permite să fragilizăm stabilitatea țării pentru micile orgolii politice

Declarații Marcel Ciolacu:

  • Nu am nicio reținere de a ne angaja în acest proiect politic. În afară de performanțele guvernării, ne-am asumat o decizie politică. O putere politică trebuie să facă politici publice pentru cetățeni
  • Trebuie să facem deosebirea între a fi oameni politici și oameni de stat. Am dovedit că putem lua decizii în momente decisive
  • Faptul că am decis comasarea nu e împotriva democrației, e un vot în plus pentru democrație
  • E evident că doar cele două mari partide se pot uni și pot face față valului extremist. Niciuna dintre cele două partide nu se pot angaja singure în această bătălie.
  • Am sentimentul că am făcut ce e mai bine pentru țara mea, indiferent de costuri
  • În septembrie să avem alegerile prezidențiale, iar parlamentare pe 8 decembrie

Urmăriți B1TV.ro și pe
`