Circ în Comisia de muncă din Camera Deputaților, pe Legea amnistiei: „E dedublare. A învăţat de la domnul Ponta” (VIDEO)

Publicat: 02 09. 2014, 18:41

Comisia de muncă din Camera Deputaţilor a adoptat legea privind amnistia mamelor și a pensionarilor. A fost însă circ înainte de adoptarea legii. În loc să dezbată civilizat problema, parlamentarii s-au luat la ceartă.

Totul a început după ce ministrul Muncii, Rovana Plumb, a ridicat tonul la deputaţii care îndrăzneau să-i pună întrebări nu tocmai pe placul demnitarului.

„Am cerut permisiunea să vorbesc în calitate de deputat. Eu cred că trebuie să susţinem măsurile care sunt bune pentru societate şi nu să intram în polemici”, a spus Rovana Plumb.

„Doamna ministru, nu ne certaţi! Vă rugăm frumos, nu ne certaţi!. E dedublare. A învăţat de la domnul Ponta. Ca ministru vorbeşte calm şi frumos, ca parlamentar ţipă la noi. Nu ridicați tonul la noi doamna ministru”, a replicat deputatul PNL Cristina Pocora.

„Doamna deputat nu ridic tonul, poate vocea mea e mai apăsată. Mă bucur că am învățat de la Ponta. Sper doar ca dvs să nu învățați de la Iohannis”, a mai spus ministrul Muncii.

„Păi de la Iohannis învățăm lucruri serioase. Dvs cu Ponta, știți cum vb Ponta cu făi”, a continuat Cristina Pocora.

Aceasta a fost atmosfera în comisia de muncă, unde s-a discutat amnistia fiscală pentru toţi bugetarii. Parlamentarii mai mult s-au certat.

Într-un final, plenul Senatului a extins amnistierea fiscală de la personalul din învățământ la toți bugetarii. Oamenii vor fi astfel exonerați de la restituirea sumelor. Decizia finală o vor lua însă deputaţii.

Deputatul Niculae Mircovici a anunţat că raportul comisiei de muncă va fi gata până la începutul săptămânii viitoare, astfel încât până marţea viitoare să poate fi dat un vot final.

Circ în comisia de muncă pe legea amnistiei fiscale