Compozitorul Temistocle Popa, creatorul piesei "Lalele", a murit la vârsta de 92 de ani (VIDEO)

Publicat: 26 11. 2013, 13:08
Foto: cinemagia.ro

Compozitorul Temistocle Popa a murit marţi dimineaţă, la vârsta de 92 de ani.

Acesta va fi înmormântat, joi, la ora 13.00, la Cimitirul Ghencea, în prezent fiind depus  la Capela din Cimitirul Ghencea.

„Temistocle Popa a murit marţi dimineaţă, acasă, la ora 4,00 dimineaţa.  Compozitorul Temistocle Popa s-a născut la Galaţi, la 26 iunie 1921.

Absolvent al Conservatorului din Bucureşti (1939),  a urmat cursuri de perfecţionare ale Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor (1958-1960).

Din 1943 a devenit instrumentist (a cântat la flaut şi saxofon) în diverse orchestre de teatru muzical, precum „Atlantic” (1943-1947), „Alhambra” (1947-1949), Teatrul de Estradă Bucureşti (1949-1957), dar şi în Orchestra de jazz Bucureşti (1957-1962).

În 1961 a debutat cu prima sa compoziţie, melodia „Lalele”, care devine imediat şlagăr în interpretarea inegalabilului Luigi Ionescu.

A obţinut importante premii la Festivalul de muzică uşoară de la Mamaia (1963, 1964, 1965, 1966), Marele Premiu al acestui festival revenindu-i în 1969; Premiul de Excelenţă al UCMR pe anul 1999 – la secţiunea muzică uşoară.

În 2008, la Gala Premiilor Muzicale Radio România Actualităţi, compozitorului Temistocle Popa i-a fost acordat Premiul de Excelenţă, pentru întreaga sa activitate muzicală pusă şi în slujba Radioului.

La 9 noiembrie 2004 i-a fost decernat Ordinul Naţional „Serviciul Credincios” în grad de Cavaler, în semn de apreciere pentru îndelungata şi prodigioasa activitate, evidenţiată prin numeroase piese de mare succes, în special de muzică uşoară, dar şi muzică de jazz, de film sau simfonică.

În 20 octombrie 2011 s-a lansat cartea biografică dedicată lui.
 

Lalele – Luigi Ionescu