PNL: Directorii din cadrul Autorității Electorale Permanente sunt demiși, ilegal, doar pentru că nu au simpatii politice față de PSD

Publicat: 31 07. 2019, 13:18
Sursă foto: hepta.ro

Directori din cadrul Autorității Electorale Permanente (AEP) sunt demiși, ilegal, pe bandă rulantă doar pentru că nu au simpatii politice față de PSD, în locul acestora sunt aduse în personalul AEP persoane fidele politic șefului instituției, a precizat Partidul Național Liberal, într-un comunicat de presă, de miercuri, remis B1.ro.

„Somăm președintele Autorității Electorale Permanente, Constantin Mituleţu-Buică, să oprească urgent acțiunea de PSD-izarea a instituției pe care a început-o în ultima vreme.

Este strigător la cer faptul că directori din cadrul AEP sunt demiși pe bandă rulantă doar pentru că nu au simpatii politice față de PSD, având un comportament apolitic, așa cum este firesc și cum, de altfel, le impune legea”, a precizat PNL.

Constantin Mitulețu Buică fiind acelasi care a susținut că a descoperit faptul că Sistemul informatic de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal (SIMPV) este necertificat. Acest sistem este construit de Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS)

„În locul acestora sunt aduse în personalul AEP persoane fidele politic șefului instituției și promovate, ulterior, pe funcții de conducere”, se mai aratăîn comunicat.

În continuare, PNL precizează că demiterile ar fi fost făcute chiar ilegal.

„Menționăm că ordinele de demitere au fost emise de președintele AEP cu încălcarea legii de funcționare a Autorității, respectiv fără avizul Birourilor Permanente Reunite ale celor două Camere ale Parlamentului, fapt contrar articolului 102, alin. 8, din Legea 208/2015. Abia după aplicarea acestor ordine de demitere, președintele AEP a înaintat Parlamentului solicitarea de a primi aviz asupra demiterilor realizate”, a precizat PNL.

De precizat că în lipsa unui sistem informatic de monitorizare a prezenței la vot, fraudarea unui scrutin ar fi mult mai ușor de realizat. Acest lucru ar putea fi facut ori prin voturi multiple, ori prin voturile unor persoane decedate.

Foto: Președintele Autorității Electorale Permanente, Constantin Mituleţu-Buică (sursă foto: Realitatea de Craiova)

În urmăcu câteva zile, inclusiv ministrul Apărării Naționale, Gabriel Leș, a propus trecerea STS în subordinea MApN (adică a Guvernului Dăncilă), pe motiv că „dispune și de infrastructură, și de resursa umană specializată pentru 112”. Propunerea venind cu doar câteva luni inainte de alegerile prezidențiale. Asta deși STS (fiind serviciu de informații) este subordonat Președintelui.

„Partidul Național Liberal solicită președintelui AEP retragerea de îndată a ordinelor emise și readucerea pe funcțiile de conducere a directorilor demiși din cadrul Autorității, Gabriel Saucă și Cristian Petraru. Totodată, cerem partidelor parlamentare să ia atitudine și să susțină solicitarea PNL de respingere a avizelor solicitate Parlamentului”, a mai precizat PNL.

În plus, liberalii averitzează că, în ciuda declarațiilor publice, PSD nu este interesată decât în rămânerea „la putere prin orice mijloace”.

„Avertizăm asupra faptului că Partidul Social Democrat, în ciuda retoricii politice, se află într-un proces agresiv de capturare și compromitere a instituțiilor cheie din statul român, având ca unic scop menținerea la putere prin orice mijloace. În acest sens, funcționarea corectă a Autorității Electorale Permanente, instituție cu responsabilitate în gestionarea alegerilor, devine o chestiune capitală pentru menținerea standardelor democratice în România, respectiv pentru desfășurarea de alegeri libere și corecte”.

Ca putere de exemplu, PNL vorbește de demiterea fostului șef al Departamentului de control al AEP, care ar fi constatat cheltuirea ilegală de fonduri a lui Mircea Drăghici, fostul trezorier al instituției, numit tot de PSD.

„Reamintim faptul că, tot la presiunea PSD, din cadrul Autorității Electorale Permanente a fost demis la începutul acestui an șeful Departamentului de control al AEP, după ce acesta și-a permis să constate cheltuirea ilegală de fonduri realizată de fostul trezorier al PSD, Mircea Drăghici, soldată în cele din urmă cu un dosar penal.”

Foto: Deputatul Florin Iordache și fostul trezorier al AEP, numit de PSD, Mircea Drăghici (sursă foto: hepta.ro)

„PSD arată că nu înțelege gravitatea situației în care au ajuns să funcționeze instituțiile statului, continuând practicile de eliminare a profesioniștilor și de înlocuire a acestora cu politruci fără competențe minimale”, concluzioneaza comunicatul.