Codrin Ştefănescu: Legat de Liviu Dragnea, suntem convinşi că a fost o DECIZIE POLITICĂ. A fost o zi foarte tristă pentru noi (VIDEO)
Condamnarea lui Liviu Dragnea a fost o decizie politică, iar luni a fost o zi foarte tristă pentru Partidul Social Democrat (PSD), a declarat Codrin Ştefănescu, secretarul general al PSD, marţi, la Palatul Parlamentului.
„Legat de Liviu Dragnea, suntem convinşi că a fost o decizie politică, a fost oribil şi a fost o zi foarte tristă pentru noi. (…) Nu vreau să fim suprins că în perioada imediat următoare, să aflu că există, totuşi, colegi care se vor delimita de el”,a declarat Codrin Ştefănescu.
„M-am săturat să văd oameni care se delimitează de colegii noştri aflaţi la ananghie. M-am săturat să văd colegi de-ai mei că se delimitează de Olguţa Vasilescu că n-are cătuşele la mâini. M-am săturat să văd colegi care se delimitează de Gheorghe Nichita că e condamnat, de Radu Mazăre, de Nicuşor Constantinescu, de Costică Niţă”, a mai spussecretarul general al PSD.
„Eu vreau să fim solidari şi să mergem mai departe (…). Eu cred că este necesar să facem rapid un congres în care să limpezim lucrurile în interiorul partidului. Şi-acolo să candideze cei care vor să candideze, şi delegaţii să voteze. Delegaţii fiind parlamentarii, senatori, deputaţi, primarii, viceprimarii, şefii de zona, preşedinţii consiliilor de judeţ (…)”, a adăugat el.
”Nu aș vrea să înceapă o bătălie în interiorul PSD, eu fac un apel la calm. Vom vedea după CEX-ul de diseară, sper să găsim soluții pentru păstrarea guvernării și a majorității din Parlament. Relația cu Tăriceanu este aceeași, de camaraderie, de prietenie”, a completatCodrin Ştefănescu.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.
Ştire în curs de actualizare.