Condamnații prezintă cazul unui cuplu care a ajuns să-și trăiască iubirea după gratii, cei doi executându-și condamnările pentru crimă
Adriana Stoicescu a prezentat duminică, în emisiunea „Condamnații”, cazurile lui Marian și al lui Ingrid, doi concubini pe care i-a unit o crimă.
Marian și Ingrid trăiau o povestea de dragoste, fără ca soțul acesteia să afle, iar iubirea lor și-a găsit împlinirea baia după ce femeia și-a ucis soțul în 2002.
Astfel, Ingrid a primit, la cei 26 de ani, o condamnare de 24 de ani pentru omor calificat, în timp ce Marian a primit o condamnare de 21 de ani pentru complicitate la omor.
Cei doi au ajuns însă să se căsătorească în penitenciar, au adus pe lume doi copii, iar Ingrid a devenit în cele din urmă prima femeie care și-a pus silicoane în închisoare.
Întreaga lor poveste, relatată în înregistrarea emisiunii ”Condamnații”.
Condamnatii – 24 noiembrie – emisiune completa