Confuzie totală în relația USR-Cioloș. Deputatul Dan Barna anunță continuarea negocierilor, un apropiat al fostului premier susține că subiectul este închis

Confuzie totală în relația USR-Cioloș. Deputatul Dan Barna anunță continuarea negocierilor, un apropiat al fostului premier susține că subiectul este închis
Foto: Captură Youtube

Din punctul de vedere al USR, negocierile cu Dacian Cioloș continuă și se caută cea mai bună variantă de colaborare, a declarat deputatul USR Dan Barna.

Reacția vine după ce Alin Cristian Mituța, fostul director de cabinet al lui Cioloș și acum directorul executiv al Asociației România 100, a susținut că intrarea lui Cioloș în USR nu mai este de actualitate, pentru că Nicușor Dan a spus foarte clar că fostul premier nu este binevenit în partid. (Detalii AICI)

"Din punctul de vedere al USR, opţiunile sunt în continuare deschise. Analizăm cea mai bună variantă de colaborare cu Dacian Cioloş şi echipa domniei sale. Declaraţia la care faceţi referire (declaraţia lui Alin Mituţa – n.r.) este o declaraţie a unei persoane din echipa domnului Cioloş, pe care nu o comentez în niciun fel. Din punctul nostru de vedere, acest gen de negocieri care durează au mai multe etape. Pentru noi, opţiunea rămâne deschisă", a declarat Barna, pentru stiripesurse.ro.

Acesta a fost întrebat și despre scrisoarea pe care Cristian Ghinea a trimis-o liderilor de filiale USR, parlamentarilor şi consilierilor din Bucureşti, în care preciza că Nicușor Dan s-ar opune intrării lui Cioloș în partid, deși majoritatea membrilor ar dori acest lucru. (Detalii AICI)

"Scrisoarea este de vineri, dinainte de negocierile care au avut loc în weekend. Era un mesaj pe care colegul nostru Cristian Ghinea a decis să îl trasmită preşedinţilor de filiale, parlamentarilor şi consilierilor. Mesajul a ajuns la membrii partidului, este o corespondenţă internă, nu e nimic mai mult de comentat despre asta", a susținut Dan Barna, pentru stiripesurse.ro.

Tags: