Consiliul Județean Ilfov anunță o nouă investiție în infrastructură: „Măgurele Expres va asigura o conexiune modernă între Ilfov și Capitală”
Consiliul Județean (CJ) Ilfov, condus de Hubert Thuma, anunță demararea unui nou proiect de infrastructură rutieră. Măgurele Expres va asigura o conexiune modernă între Ilfov și Capitală. Primii pași în realizarea investiției au fost făcuți deja de Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Zona Metropolitană București (ADIZMB).
CJ Ilfov, despre Măgurele Expres
„Drumul Orbital 10 (Măgurele Expres) va asigura o conexiune modernă între Ilfov și Capitală.
Cu o lungime de aproximativ 11 kilometri, acest nou sector va asigura conexiunea între Orașul Măgurele – Parc Industrial Măgurele – A0 – DNCB – Prelungirea Ferentari (București).
Primul pas a fost deja făcut. Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Zona Metropolitană București (ADIZMB) a semnat contractul pentru elaborarea Studiului de Fezabilitate și a proiectului necesar autorizării și execuției lucrărilor de construire și obținerii autorizației de construcție.
Deja a fost semnat contractul cu Asocierea DP Consult – Explan SRL. Valoarea contractului este de 12.576.124 lei fără TVA.
După finalizarea acestei etape, va începe construcția efectivă Drumului Radial 10 ( Măgurele Expres)”, a transmis Consiliul Județean Ilfov.
Vicepreședintele CJ Ilfov: Aducem drumurile la standardele și traficul de azi
De altfel, Vincențiu Voicu, vicepreședinte al Consiliului Județean Ilfov, a vorbit recent, în cadrul Podcastului B1, despre investițiile autorităților locale în infrastructura rutieră.
Prioritatea sunt „drumurile cu cea mai mare importanță și cel mai mare trafic. Acolo unde, statistic vorbind, e cea mai mare încărcare, am încercam să aducem la standarde europene și să le lățim unde ne-a permis terenul, (…) apoi, pe etape, drumurile din interiorul localităților. Deci întâi să modernizăm drumurile care fac conexiunea cu Bucureștiul, cu restul județelelor și între localități”, a declarat Vincențiu Voicu.