Un deputat își anunță REVENIREA în PSD după ce a plecat din partid la finalul lui 2018 (FOTO)
Deputatul Constantin Cătălin Zamfira a anunțat că se reîntoarce în Grupul parlamentar al PSD, informează Agerpres. Zamfira a plecat din PSD în noiembrie 2018, iar luni a trimis o informare la Biroul permanent al Camerei Deputaţilor prin care anunță că revine în Grupul social-democraților, informează Agerpres.
Atunci când a demisionat din PSD, Constantin Cătălin Zamfira a denunțat „modul autocrat în care este condus în ultima vreme partidul”. Alături de el au plecat din PSD în noiembrie 2018 Emanuel-Gabriel Botnariu şi Corina-Alexandra Bogaciu. De altfel, aceasta din urmă a anunțat săptămâna trecută că se alătură formațiunii ProRomânia, condusă de Victor Ponta.
Revenirea lui Zamfira în PSD are loc în contextul în care tot mai mulți social-democrați își anunță plecările din partid pentru a trece în tabăra lui Victor Ponta.
Cel mai recent trasfer făcut de fostul premier este Lucian Ursulețu, fost purtător de cuvânt al PSD Timiș.
![]()
Foto: jurnaluldeilfov.ro