Crin Antonescu se autocaracterizează: "Fire miloasă, bun creștin, înclinat spre compasiune"
Copreședintele USL Crin Antonescu s-a autocaracterizat, marți, cu ocazia împlinirii a doi ani de la înființarea formațiunii politice pe care o conduce alături de Victor Ponta, atribuindu-și mai multe calități.
Acesta a spus despre el că este o fire miloasă, un bun creștin și o persoană înclinată spre compasiune, motiv pentru care îi pare rău de eforturile depuse de anumite persoane pentru distrugerea USL.
„Fire miloasă, bun creștin și categoric înclinat spre compasiune, sunt îndemnat să-mi pară rău. Știu că eforturile acestor oameni sunt vane, construcția noastră este trainică, este fără precedent în istoria politică a României„, a spus Antonescu.
Liderul liberal a refuzat să le ureze La Multi Ani colegilor săi, afirmând că nu știe cât de mulți sunt, dar că poporul va spune câți ani va fi nevoie de USL.
„N-am să vă spun La Mulți Ani, pentru că nu știm cât sunt de mulți. Dar am să spun, atâta viață pentru USL câtă are nevoie poporul român„, a mai spus Crin Antonescu.
http://static1.mediadirect.ro/mediaplayer/manager/preloader.swf