Cristian Diaconescu, despre criza migranților: „Când se intră în zona economică foarte sensibilă a energiei, acest război hibrid nu mai primește semanalele de încurajare de la Moscova”
Președintele PMP, Cristian Diaconescu, a declarat joi seara în emisiunea Dosar de politician, cu Silviu Mănăstire că la granița dintre Polonia și Belarus se desfășoară un tip de război hibrid, însă în momentul în care se atinge subiectul economic al energiei, autoritățile din Minsk nu mai primesc sprijin din partea Moscovei. Așa se explică de ce Rusia nu a mai sprijinit regimul din Belarus după blocarea transportului de gaze către Austria și Germania prin conducta Yamal-Europa:
„Sunt oameni care așteaptă să găsească o oportunitate. A fost o decizie joia trecută a Consiliului de Securitate în care s-a constatat ceea ce noi vorbim aici, că s-a generat un fel de presiune artificială astfel încât să pui zona europeană, la rândul ei a UE, oarecum neclară în ceea ce privește migrația, să pui statele respective, Polonia, Letonia și Lituania, de a acționa pe baze naționale. În acest moment, de exemplu, sunt proteste în Varșovia a extremei drepte poloneze care cere o reacție dură.
Belarus, în momentul în care a plecat pe această procedură și au văzut că UE nu cedează și instituie un nou regim de sancțiuni, Lukasenco s-a gândit să blocheze conducta de gaze Yamal-Europa, care aprovizionează Austria și Germania, conducta Gazprom. În momentul în care s-au gândit să taie conducta Gazprom, Federația Rusă și-a retras sprijinul. Mai au o conductă numită Drujba, nu au închis-o, doar au redus livrarea. Când se intră în zona economică foarte sensibilă a energiei, acest război hibrid nu mai primește semanalele de încurajare”, a comentat Cristian Diaconescu.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.