Cristian Diaconescu: România rămâne pe ultima treaptă de rating recomandat investițiilor. Agențiile Moody` și Standard & Poor`s nu laudă Guvernul, iar ratingul stabil nu se datorează unor politici deștepte

Cristian Diaconescu: România rămâne pe ultima treaptă de rating recomandat investițiilor. Agențiile Moody` și Standard & Poor`s nu laudă Guvernul, iar ratingul stabil nu se datorează unor politici deștepte
Foto: PMP / Facebook

Cristian Diaconescu a reacționat la declarațiile guvernanților despre evaluările făcute de agențiile de rating Moody` și Standard & Poor`s, spunând că acestea nu laudă cabinetul de la Palatul Victoria, iar „ratingul stabil nu este datorat unor politici deștepte, strategii de investiții sau perspective de administrare a României care să genereze așteptări miraculoase. Potrivit președintelui PMP, evaluările au la bază rezultatele economice din două trimestre în care țara noastră „a funcționat pe consum”.

Cristian Diaconescu (PMP), despre situația din România și evaluările făcute de agențiile de rating Moody` și Standard & Poor`s

„Vă rugăm! Nu ne insultaţi inteligenţa după câte necazuri şi probleme s-au prăbuşit peste români. România, între prostia arogantă şi «idioţii utili». Agenţia americană de rating Moody’s a modificat perspectiva ratingului de ţară al României privind datoria suverană pe termen lung şi scurt, de la «negativă» la «stabilă». Dar România rămâne pe ULTIMA TREAPTĂ de rating recomandat investiţiilor. Agenţia de rating Standard &Poor’s a anunţat că menţine ratingul suveran al României, la acelaşi nivel, cu perspectiva stabilă. Aceste evaluări sunt fundamentate pe baza unei singure premise: DACĂ VOR VENI BANII EUROPENI”, a scris președintele PMP, sâmbătă, pe Facebook.

Fostul șef al diplomației române a explicat că banii din PNRR încă nu au venit.

„Banii din PNRR nu îi avem. Sunt promişi. A doua etapă de aprobare, în Consiliul European, se va finaliza pe 28 octombrie după care TOATĂ responsabilitatea revine autorităţilor de la Bucureşti. Care “autorităţi“? Guvern legitim? Nu sunt şanse. Funcţionarii în ministere stau şi aşteaptă; şefii comunităţilor locale spun că «nu e treaba lor să se ocupe de dezastrul sanitar» iar propaganda criminală, zburdă. Guvernul interimar, care o fi acesta, are atribuţii numai de administrare iar primele măsuri care trebuie luate sunt legate de adoptarea sau modificarea cadrului legislativ aplicabil accesării banilor europeni. Unele dintre acestea au termen final până la sfârşitul anului 2021”, a adăugat Cristian Diaconescu.

El a oferit și un exemplu în justificarea poziției sale.

„Cadrul administrativ concret prin care fondurile din PNRR vor ajunge la UAT-uri, cum se vor accesa, ce tip de cereri/proiecte trebuie să depună UAT-urile, termene de depunere, implementare etc. Toate aceste propuneri legislative se lucrează în ministere şi se aprobă de guverne compuse din profesionişti. Proiectele, care se finanţează european sunt interconectate iar eşecul privind un obiectiv promis atrage imposibilitatea demarării altora. NU ai reformă, amâni investiţia şi rişti să se piardă banii”, a mai spus fostul ministru.

Potrivit președintelui PMP, „agenţiile de mai sus nu laudă Guvernul, ratingul stabil nu este datorat unor politici deştepte, strategii de investiţii sau perspective de administrare a României care să genereze aşteptări miraculoase”.

„Baza de evaluare sunt rezultatele economice din trimestrele II şi III, când România a funcţionat pe consum. Deci despre ce vorbim, astăzi?

Este fabulos să vezi politicienii din Guvern şi Parlament care se presupune că administrează un stat civilizat cum povestesc ei ce bine se trăieşte în ţara noastră «dacă ar fi luate nişte măsuri». Devastator”, a subliniat Cristian Diaconescu.

Cristian Diaconescu i-a adresat și o întrebare premierului.

„În sensul mesajului pozitiv, aspiraţional, am aflat astăzi de la Prim-ministrul ţării că «SECTORUL SANITAR a fost o prioritate!». Ce «a fost» şi numai este, sectorul sanitar sau prioritatea? Pentru că ştim şi simţim un singur lucru ROMÂNIA se află pe PRIMUL LOC în lume în ceea ce priveşte numărul de morţi din cauza Covid raportat la numărul de locuitori. TRIST record. Probabil că Prim-ministrul ţării are o scară de valori inversată. Întrebarea care se pune este: «Pe când domnule Prim-ministru veţi vedea şi analiza realitatea României în gravitatea ei din aceste zile? Cât timp vă mai trebuie pentru a nu lăsa acest popor să se scufunde la un nivel de unde probabil îi vor mai trebui alte decenii ca să îşi revină»?”, a conchis președintele PMP.

Ultima oră
20:06 - Doar 32.734 de persoane vaccinate anti-COVID-19 în ultima zi. Câte au primit prima doză
19:46 - Florin Roman: PNL și PSD nu s-au adunat în coaliție din dragoste, au fost presiunea publică și matematica parlamentară / Ce spune liberalul despre rămânerea lui Florin Cîțu la conducerea partidului (VIDEO)
19:25 - Florin Roman (PNL): Despre Florin Roman s-au putut spune multe lucruri, mai puțin un lucru – că e corupt. Mă cunosc mulți, poate de asta și deranjez în stânga și-n dreapta (VIDEO)
18:58 - Florin Roman: Pentru cloud-ul guvenamental avem 500 de milioane de euro în PNRR. Banii vin pe măsura termenelor și suntem presați de timp / Doar puțin peste 10% dintre români au competențe digitale primare (VIDEO)
18:16 - Florin Roman (PNL), reacție la controversele privind lucrarea din CV-ul său: Eu n-am ajuns ministru la beletristică. Sunt cu conștiința împăcată. Când ajungi ministru, sunt și lucruri bune și lucruri mai puțin bune (VIDEO)
18:07 - Alexandru Rafila, despre măsurile din noaptea de Revelion: Vă daţi seama că nu vor fi unele stupide care să facă imposibilă, de exemplu, întoarcerea la timp acasă (VIDEO)
17:44 - Prognoza meteo pentru săptămâna 6-12 decembrie 2021. Cum va fi vremea de Crăciun și Revelion (VIDEO)
17:43 - Dorel din Panciu a pus un brad uriaș de Crăciun fix în mijlocul intersecției. Mașinile au circulat printre crengi (VIDEO)
17:23 - Antrenorul unei echipe din Egipt a murit după ce s-a bucurat la un gol marcat în prelungiri de jucătorii săi
17:02 - Sorin Grindeanu: Ruptura de Liviu Dragnea a apărut când mi-am asumat aproape în mod personal să dau OUG 14 / Reacția liderului social-democrat la acuzația că a fost acasă la Klaus Iohannis