Cristina Guseth: M-am dus cu bună-credinţă la audieri, am vrut să prezint agenda cetățeanului
Cristina Guseth s-a destăinuit pe pagina de Facebook, spunând că a fost animată de dorința de a reprezenta agenda cetățeanului care nu are studii de drept și își cere scuze pentru prestație, după ce nominalizarea sa pentru funcția de ministru al Justiției a fost retrasă în urma audierii în comisiile de specialitate din Parlament.
„M-am dus cu bună-credinţă la audieri. Aveam de partea mea experienţa managerială a lucrului cu magistraţii şi instituţiile sistemului judiciar. Am fost animată de dorinţa de a reprezenta într-un mandat provizoriu, de doar un an, agenda cetăţeanului, a justiţiabilului care nu are studii de drept, dar îşi doreşte procese mai scurte, integritate în rândul magistraţilor şi combaterea corupţiei. Legile şi instituţiile, prevederile legale nu sunt un scop în sine, ci sunt în slujba acestor obiective”, scrie Cristina Guseth pe Facebook.
Aceasta recunoaște că prestația sa a fost slabă și și-a ceut scuze de la toți cei care aveau așteptări de la ea. Cristina Guseth le-a mulțumit în același timp tuturor celor care au susținut-o.
„Îi asigur că, dincolo de acest eşec personal, voi continua să susţin, din afara sistemului judiciar statul de drept, integritatea în viaţa publică şi lupta împotriva corupţiei. Îi urez succes doamnei Raluca Prună, un profesionist desăvârşit, în eforturile de a creşte încrederea cetăţenilor în domnia legii în România”, mai spune directorul Freedom House România.
Cristina Guseth a fost propunerea inițală a lui Cioloș pentru funcția de Ministru al Justiției. Ulterior, premierul a retras această propunere argumentând că Guseth nu a reușit săobțină încrederea parlamentarilor în timpul audierilor din comisiile de specialitate, iar el consideră că încrederea și credibilitatea sunt foarte importante.