Cristina Pocora demisionează din funcția de purtător de cuvânt al PNL

Publicat: 04 07. 2014, 11:13

Deputatul PNL Cristina Pocora și-a anunțat joi demisia din funcția de purtător de cuvânt al PNL după ce Congresul partidului a ales noua conducere a formațiunii.

Ea precizează că demisia este un gest de asumare a eșecului în alegerile interne, unde a candidat la un post de vicepreședinte.

„Consider absolut firesc să-mi asum nereușita personală în aceste alegeri interne (de la Congresul PNL, n.r.). Faptul că nu am primit sprijinul majoritar al colegilor pentru obiectivul propus este de natură, în percepţia mea, să genereze pe viitor o posibilă lipsă de legitimitate a coordonatorului Departamentului de Comunicare al PNL și a Purtătorului de cuvânt. De aceea, pentru a evita o astfel de situaţie, cred că este de datoria mea și un gest necesar de decență să mă retrag din aceste funcţii”, transmite Cristina Pocora, într-un articol postat pe blog.

„L-am asigurat pe președintele PNL, dl.Klaus Iohannis, și îi asigur, pe această cale, pe toți colegii că, indiferent de poziţia din partid,  voi munci la fel de mult și voi rămâne la fel de implicată în construcția celui mai puternic Partid Naţional Liberal  de după Revoluție”, a conchis Pocora.