Cristina Prună (USR PLUS): Dacă PSD vrea jos Guvernul Cîțu, trebuie să fie prezent marți la ședința conducerii Parlamentului. Este atât de simplu (VIDEO)

Publicat: 06 09. 2021, 17:04
Foto: Facebook @ Cristina Prună

Deputatul USR PLUS Cristina Prună, vicepreședinta Camerei Deputaților, a declarat că participarea PSD la ședința pe care o au programată pentru marți Birourile permanente reunite ale Parlamentului este „singura manieră prin care va putea trece” moțiunea de cenzură împotriva guvernului Cîțu.

„Este atât de simplu”, a subliniat deputatul la „Se întâmplă acum!” cu Tudor Barbu, luni, pe B1 TV.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Cristina Prună (USR PLUS), pe B1 TV, despre moțiunea de cenzură

Singura manieră prin care va putea trece această moțiune este dacă colegii din Biroul permanent, din conducerea Parlamentului, atât la Cameră, cât și la Senat, colegii de la PSD, vor veni mâine la ora 11 la ședința Birourilor permanente reunite și vor vota ceea ce spune Constituția, anume că după cinci zile de când moțiunea a fost depusă ea trebuie citită în plen și apoi, după trei zile, votată. În primul rând, ce vreau să spun este că domnul Ciolacu a tot spus că va vota această moțiune, dar se pare că seara zice ceva, dimineață spune altceva, acum eu nu știu ce comenzi, ce discuții are domnul Ciolacu în afara acestor declarații, însă ce vreau să vă spun este că dacă PSD vrea să treacă această moțiune și vrea jos Guvernul Cîțu, trebuie să fie prezent mâine la ședința conducerii Parlamentului. Este atât de simplu.

Sorin Grindeanu, prim-vicepreședintele PSD, declarase anterior că social-democrații vor vota orice moțiune ajunge în plen și că au părăsit ședința de luni a Birourilor permanente reunite pentru că nu au vrut să se amestece în „circul” puterii.