Jurnalistul Cristian Tudor Popescu a trecut în revistă actuala situație de pe scena politică, în contextul negocierilor pentru formarea viitorului guvern. În opinia sa, PSD încearcă să controleze jocul și, din acest motiv tergiversează luarea unei decizii cu privire la participarea într-un viitor guvern
Cristian Tudor Popescu a avut o intervenție în emisiunea News Pass moderată de Laura Chiriac, în care a apreciat ca nonsens participarea PSD la consultările de la Cotroceni, în condițiile în care partidul nu a decis dacă intră la guvernare.
„Sensul ar fi un nonsens. Dacă joi se duc la Cotroceni și ar trebui să iasă, sunt toate partidele, cu un comunicat în care să știm cine este premier, din cine este format guvernul și așa mai departe, că așteptăm de suficientă vreme. Cum să faci referendum vineri dacă intri la guvernare? PSD, acum, ca-n sport, într-un meci, vrea să conducă jocul, să dea publicului această impresie, că ei conduc jocul, că fac agenda, că ei impun ceea ce se întâmplă și ceea ce se va întâmpla. De aceea își bat joc, tergiversând aberant. Acum au discuții…. Ce să discute între ei, acum, încă două ore, ca să iasă domnul Manole și să livreze aerul”, a comentat Cristian Tudor Popescu.
Reputatul jurnalist a apreciat că ceea ce face PSD acum sunt doar tactici prin care încearcă să-și impună punctul de vedere în fața președintelui Nicușor Dan. Cristian Tudor Popescu a afirmat că președintele ar fi trebuit să-l numească premier pe Ilie Bolojan, încă de la început, iar mai apoi să lase partidele să negocieze.
„Evident sunt tactici prin care PSD vrea să înfigă bine această idee: «Fără noi nu se poate. Noi suntem cei care impunem, dictăm ce se va întâmpla». Asta fac și rău este că pot s-o facă. După părerea mea, Nicușor Dan, am mai spus-o, nu a adoptat o strategie eficientă. Ar fi trebuit, cu mult înainte, poate nu de la început, dar mult mai devreme, să-l desemneze pe dl Bolojan. Iar apoi trebuia să-i lase să desfășoare câte discuții și negocieri vrea PSD, dar sub această desemnare. Să fie PSD sub presiune și să i se spună mereu, «dacă nu vă convine mergeți în opoziție»”, a mai spus Cristian Tudor Popescu.
Cristian Tudor Popescu a declarat că în prezent, PSD este cel care pune presiune asupra partidelor și asupra lui Nicușor Dan. În opinia sa, deși a pierdut două rânduri de alegeri prezidențiale, social-democrații sunt pe cale să devină câștigători post-alegeri, dacă vor primi tot ceea ce au revendicat.
„Acum PSD este cel care produce presiune asupra celorlalte paride și asupra lui Nicușor Dan pentru că a fost lăsat să facă asta. Dacă lucrurile vor arăta așa cum se aude, că nu știm, nimic sigur, nu avem nici un comunicat oficial, nici măcar nu știm câte ministere vor fi. Ba chiar, Nicușor Dan, întrebat dacă-l va numi pe Ilie Bolojan, spune că sunt negocieri, discuții și puncte de vedere care trebuie puse cap la cap. Nu se poate în felul acesta. PSD, dacă este așa, cu șapte ministere, PNL – patru ministere, trei – USR și două UDMR, plus rotativa de care aud – comentez ce aud – pentru că nu avem nimic oficial, plus șefia Camerei Deputaților, plus un serviciu secret… iată că după ce au pierdut de două ori alegerile prezidențiale PSD va fi câștigător post-alegeri.
Nu știu în ce măsură este adevărat că USR va avea patru ministere și că PSD a cedat un minister. Așa ceva, să accepte o asemenea știre, că au cedat ceva, un minister, în acest moment, marți seara, ar fi o greșeală impardonabilă în acest moment…. În plus, ar însemna că PNL și USR ar avea câte patru ministere, că ar fi puse pe picior de egalitate. Ar accepta PNL așa ceva? Nu știu….
Până vor veni, în 2027, la guvernare, deocamdată, obiectivul PSD condus de Grindeanu a fost să se valideze în fața teritoriului său, a primarilor, a șefilor de consilii județene, a tuturor organizațiilor PSD. Acesta este obiectivul. Puțin le pasă de guvernare, darămite de cea din 2027. Acesta este obiectivul, să livreze, să se prezinte conducerea actuală cu realizările: șapte ministere… Dar cum arată asta: sună USR la Nicușor Dan, Nicușor Dan sună la PSD și PSD spune: «Da. Dacă USR vrea încă un minister, noi îl dăm». Cum sună așa ceva? Dacă a făcut așa ceva, este primul gest de forță din mandatul domnului președinte. Dacă a reușit așa ceva, pentru USR, este primul său gest de forță. Cum să reușească acest lucru în raport cu PSD și chiar cu PNL, nu văd”, a mai spus Cristian Tudor Popescu.
Jurnalistul a avertizat că cel mai rău este faptul că actuala conducere a PSD, cu Sorin Grindeanu, Paul Stănescu, Mihai Tudose, Marian Neacșu etc., se va tranforma într-un concurent al AUR. Partidul este pe cale să devină un partid anti-occidental, anti-european și „suvernamist”.
„Important și rău este că actuala conducere a PSD care se validează acum în partid și deci va rezista – devine tot mai probabil că dl Grindeanu că va fi ales președinte plin, împreună cu alde Paul Stănescu, Tudose, Vasilescu, Neacșu și cine o mai fi – este suvernamistă. Este o conducere suvernamistă ca pe vremea lui Dragnea. Noi, cei care ne-am temut că vor veni acești suvermaniști, acești antioccidentali, antieuropeni, antidemocrație, acum constatăm că l-am dat pe dracul și l-am luat pe frate-su.
Pentru că PSD condus de aceste persoane este fratele AUR. PSD câștigă și va avea o poziție puternică, în următorii ani, la guvernare. PSD se gândește așa: «Am încercat să ne dăm europeni, nu suntem, dar am încercat să ne dăm și n-a ținut». Au pierdut și cu Ciolacu care s-a menținut pe o poziție pro-europeană până la sfârșit, dincolo de celelalte bube negre pe care le are. De asemenea, Crin Antonescu era un candidat pro-european, deși a avut accente puternice suvernamiste. Dar cei care vor fi la putere, la PSD, vor accentua pe roșia românească, pe o atitudine anti-Bruxelles, adică pe programul AUR și vor concura, practic, cu AUR. Aceasta este direcția spre care se vor duce. Nu vor încerca să fie mai pro-europeni decît până acum, iar acesta este lucrul cel mai rău pentru PSD deoarece rămâne partidul cel mai mare din România”, a spus Cristian Tudor Popescu.
Cristian Tudor Popescu a mai vorbit despre rotativa guveramentală spunând că Ilie Bolojan îi va da curs, chiar dacă nu va exista un angajament scris. Pe de altă parte, a spus că se așteaptă de la Ilie Bolojan să taie din privilegiile clientelei de partid.
„S-a discutat dacă rotativa este scrisă, dacă se semnează un acord sau rămâne ceva verbal. Nu are nici o relevanță pentru că și dacă ar fi o înțelegere verbală, dacă este vorba despre domnul Bolojan, și va fi premier, atunci va fi respectată. Dl Bolojan își va da demisia atunci când se va angaja și îl va lăsa pe trimisul PSD premier, pentru că dl Bolojan își respectă cuvântul.
Al doilea lucru despre care vreau să vorbesc. Dincolo de prețurile care vor crește… înainte să apuce guvernul să ia niște măsuri dure, prețurile vor crește de la 1 iulie pentru că încetează plafonările la energie electrică, la produsele comerciale. Deci va fi rău. Nu poate fi bine, ceea ce a încercat să vândă PSD… Deci și-au făcut această reclamă arătând că va fi bine pentru că se ocupă ei. Bine nu va fi. Va fi rău și greu. Ce se poate face, însă, pentru oamenii din țară care vor suporta lucrurile astea, este să vadă și ei, să vedem și noi, că pisicile grase, beneficiarii, mahării, lipitorile care trăiesc bine, foarte bine, exceptional de pe urma statului, pe care îi știe toată lumea, să fie atinși într-un fel, la bonusuri, la indemnizațiile de consilii de administrație, la sporuri.
Sper că dl Bolojan va da acest exemplu de care este nevoie pentru ca oamenii să suporte. Pentru că în ultimă instanță, sentimentul acesta este fundamental: «Știm că situația e grea. Dar numai noi să suportăm? Ăștia de ce nu? » Asta aș aștepta eu. Să vedem dacă va reuși Bolojan să facă așa ceva cu un guvern în care șapte ministere vor aparține PSD”, a concluzionat Cristian Tudor Popescu.