Cum explică ministrul Pîslaru „întâlnirea” cu „doamna Lolita”, artista AI. Motivul serios din spatele postării amuzante (VIDEO, FOTO)

Publicat: 05 02. 2026, 15:33
Actualizat: 05 02. 2026, 15:35
Artista AI Lolita Cercel și ministrul Dragoș Pîslaru. Sursa foto: Dragoș Pîslaru / Facebook

Dragoş Pîslaru, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, a explicat joi, pentru B1 TV, ce l-a determinat să inventeze o întrevedere cu artista AI Lolita Cercel. Ministrul a spus că a fost o modalitate creativă de a atrage atenția publicului asupra unui subiect serios.

Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Talk B1”, moderată de Gabriela Mihai pe B1 TV.

Ce a spus Pîslaru despre „întâlnirea” cu „doamna Lolita”

„Am promis că voi aduce puțină ordine și predictibilitate în apelurile pe fondurile europene.

Am creat, la finele lunii ianuarie, acest calendar cu toate apelurile care urmează să fie lansate, un calendar lună de lună cu ce apeluri urmează să fie lansate în 2026, când vom ajunge la 95% din toate sumele lansate.

Am folosit acest lucru legat de întâlnirea cu Lolita pentru a atrage atenția asupra acestui calendar, pe care sper că l-am promovat într-o modalitate mai inedită, astfel încât lumea să știe că lansăm 6,6 miliarde de euro apeluri și să cresc interesul pentru acest lucru.

E o colaborare foarte bună cu doamna Lolita, pentru că postarea a avut mare succes, mai mare decât anunțul simplu, sec de pe site-ul ministerului”, a explicat Dragoș Pîslaru.

Postarea ministrului Pîslaru despre „întâlnirea” cu „doamna Lolita”

„Am avut astăzi o întâlnire foarte bună cu artista Lolita Cercel, căreia i-am prezentat calendarul estimativ al apelurilor de proiecte pe fonduri europene pe anul 2026.

Este vorba de 292 apeluri de proiecte, cu un buget total de 6,61 miliarde Euro.

Propunerea Lolitei Cercel a fost să transformăm acest tabel Excel foarte rudimentar într-o interfață digitală interactivă, care să permită beneficiarilor și oricărui cetățean să filtreze apelurile și să caute ușor printre ele.

Este o recomandare pe care am primit-o cu bucurie și pe care o vom implementa în perioada următoare.

Dacă sunteți interesați de finanțări europene, vă invit să parcurgeți calendarul”, a transmis ministrul Dragoș Pîslaru, miercuri, pe Facebook.

Cum „cântă” Lolita Cercel: