După apariția raportului venit de la Congresul SUA, suveraniștii s-au activat și îl și vedeau pe Călin Georgescu uns președinte. Că așa au zis americanii. Și am aflat că e un raport oficial care înfierează puterea ilegitimă din România și că vor veni americanii peste noi și vor face ordine. Însă, Dan Dungaciu, al doilea om din AUR, calmează spiritele
Pe lângă emoțiile trăite de suveraniști și discursurile pline de emfază ale „purtătorilor de cuvânt” ai susținătorilor lui Georgescu și tot felul de planuri care mai de care mai incoerente despre cum se va răsturna puterea „ilegitimă” pe baza reportului venit din SUA, a venit și o voce mai avizată din AUR care i-a liniștit pe propagandiștii lui Georgescu.
Dan Dungaciu, prim-vicepreședinte AUR face un pic de lumină în jurul raportului venit din SUA. Nu e nici oficial, nu e votat, nu are nici putere de lege nici măcar în SUA, nu mai vorbim de România, ci e doar o părere a majorității republicane din Congresul american, bazată pe niște documente și declarații, dintre care unele nu sunt publice.
„Raportul ăsta, sigur, ce ni se tot spune de raport, că nu-i asumat, că nu-i votat, să ne înțelegem. În America există instituția Majority Staff Report. Adică, o comisie care are o majoritate, care-i republican în cazul ăsta, scrie un raport.
Dacă nu-ți convine, poți să scrii Minority Staff Report, care este raportul scris de minorități, adică de democrații din comisii.
Eu cred că democrații nu vor scrie un raport și nu vor scrie pentru că nici lor nu le place cenzura. Ăsta este un raport, nu explicit despre România, ci despre cenzura care se întâmplă pe bătrânul continent, ca să zic așa.”, a explicat Dan Dungaciu.
Prim-vicepreședintele AUR a explicat că documentul face parte dintr-o serie mai largă de analize realizate de comisii ale Congresului asupra politicilor publice internaționale și a modului în care acestea pot influența libertatea de exprimare, reglementarea platformelor digitale și standardele democratice.
Potrivit acestuia, raportul menționat analizează în principal tendințele privind reglementarea conținutului și libertatea de exprimare în spațiul european.
Dincolo de faptul că nu va exista niciun „turul doi înapoi”, Dan Dugaciu explică însă că statul român a greșit că nu a arătat nici până acum ce s-a întâmplat la alegerile anulate. Iar americanii au tot dreptul să ne pună la colț, alături de întreaga Uniune Europeană, care, după cum scrie în raport, încurajează cenzura și încearcă să manipuleze alegerile din statele membre.
„Nu e în regulă. Și acest raport este expresia unei evaluări pe spațiul european. Evaluare care, cum să spun, pune, din păcate, România la loc de frunte. Și întrebarea fundamentală este, bun, dacă…
Domnule, iertați-mă. Păi, și Maduro a încercat să acopere mai bine povestea asta. Că aici suntem… Maduro a încercat să acopere acea fraudă, mă rog, care cred că este o fraudă.
A încercat să o acopere mai bine. Noi nici măcar n-am spus nimic. Noi nici nu am dat vreun raport. Ar fi trebuit, zic eu. Eu cred că ar fi trebuit să explicăm lumii ce s-a întâmplat.”, a explicat liderul AUR, într-un interviu la gandul.ro.
Și dacă până acum nu am spus nimic, ca să fie tacâmul complet, după apariția raportului a ieșit Nicușor Dan și a explicat că interferența Rusiei e dovedită de documente oficiale ale NATO și ale UE.
Un semnal prost, spune prim-vicepreședintele AUR. În loc să dai putere instituțiilor tale, te legi de niște rapoarte ale altora, explică Dan Dungaciu.
„Știți ce este după reacția pe care am văzut-o zilele acestea? Asta e o cruzime, îl pui pe președinte să îți spună că sunt rapoarte NATO. E penibil, absolut. Adică nu mai avem organizații care contrează alegerile și vine NATO să verifice și alegerile, ca să fie totul clar.
Adică dacă îți spune NATO că sunt bune, atunci sunt bune. Dacă nu îți spune NATO nimic, înseamnă că nu e în regulă.” , conchide Dan Dungaciu.
Pe de altă parte, nici nu mai contează cine are dreptate. Suveraniștii care tot țipă îi dau înainte „turul doi înapoi”, sau Nicușor Dan și Ilie Bolojan care spun că raportul SUA nu vorbește explicit despre România, ci suntem doar un exemplu al încercărilor de cenzură ale UE.
Este clar că relația cu SUA scârțâie din toate încheieturile.
„Păi, americanii când aud chestia asta cu scutul democratic și când aud cu statul care îți spune ce trebuie să faci, cum să faci… Deja, ei aud în fundal tropotul, cum să spun, copitele anti-democratice, copitele totalitarismului și controlului.
Pentru că ideea de bază în amendamentele americanilor, în filozofia lor… În sensul ăsta, e o confruntare între civilizații. În filozofia lor, în viziunea lor, domnule, niciun guvern din lumea asta nu este destul de moral și de inteligent încât să ne impună reguli aplicabile tuturor. Nu există așa ceva. Și pentru că nimeni nu poate…
Nici măcar cu Guvernul lui Bolojan, o să vă mirați… Nici chiar el. E, aici discuția este mai complicată, dar cred că nici chiar el… Ei spun așa, în momentul în care guvernul spune eu știu ce e bine, pentru că eu știu cum să gândești…
În momentul ăla miroase, cum să spun, mă rog, a praf de pușcă la ei, că ei au armele la ei… Dar miros a totalitarism.”, a explicat prim-vicepreședintele AUR.