Cine sunt oamenii care vor putea cumula în continuare pensia cu salariul la stat. Ministrul Florin Manole a explicat decizia (VIDEO)

Publicat: 25 11. 2025, 23:26
Actualizat: 25 11. 2025, 23:58
Florin Manole (PSD), ministrul Muncii. Sursa foto: Petre Florin Manole / Facebook

Ministerul Muncii a publicat în transparență decizională proiectul de lege care limitează cumulul pensiei cu salariul la stat. Ministrul Florin Manole (PSD) a explicat de ce vor exista excepții de la noua regulă.

Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „News Pass”, moderată de Laura Chiriac pe B1 TV.

De ce, în continuare, unii vor putea cumula pensia cu salariul la stat

„Rămâne o listă de excepții bazată exclusiv pe decizia CCR din 2009, decizia nr 1114, o decizie de care trebuie să ținem cont pentru că altfel am face un proiect populist și neserios, care ar pica la CCR.

De fapt, asta înseamnă că excepțiile statuate în decizia respectivă sunt următoarele: președintele României – care oricum nu cumulează nicio pensie cu salariul – Avocatul Poporului, președintele CSM, membrii CCR și parlamentarii pentru că sunt aleși, a spus Curtea cu acea ocazie.

Toate celelalte funcții, fie numite de Parlament, fie numite de președinte… Era o interpretare prea largă și excesivă a acelei decizii a CCR, motiv pentru care am propus și s-a și întâmplat o corectare. (Interpretarea aparține) Grupului de lucru pe care l-am avut la nivel tehnic, diferiți colegi din ministere pe care n-aș vrea să-i acuz de vreo rea intenție. Nu cred că le plângeau de milă”, a declarat Florin Manole.

Acesta a precizat apoi că proiectul poate suferi modificări, atât timp cât e în transparență publică.